Ziua 1456 Acord și neînțelegeri la Geneva după discuții tensionate în prima zi. Atac cu drone în Urali. Rusia cere dovezi că l-a ucis cu toxină pe Navalnîi

<span style="color:#990000;">Ziua 1456</span> Acord și neînțelegeri la Geneva după discuții tensionate în prima zi. Atac cu drone în Urali. Rusia cere dovezi că l-a ucis cu toxină pe Navalnîi
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

În ziua 1456 de război, Ucraina și Rusia au reluat negocierile la Geneva, după ce în ziua precedentă s-au arătat doar semne palide de progres. Ucraina și Rusia au avut a doua zi de discuții trilaterale mediate de SUA.

Întâlnirea de azi, pe care negociatorul-șef rus Vladimir Medinski a numit-o „dificilă, dar practică”, a durat aproximativ două ore. După discuții, Volodimir Zelenski a afirmat că forțele ucrainene sunt pregătite să monitorizeze un armistițiu, în cazul în care există voința politică de a-l aplica. Însă pe plan politic nu s-a înregistrat un progres.

Între timp, forțele ruse au lansat un atac nocturn masiv asupra Ucrainei. Apărarea aeriană a neutralizat majoritatea țintelor, dar s-au înregistrat lovituri în 14 locuri de pe teritoriul ucrainean.

În schimb, Ucraina a atacat cu drone orașul Ceboksari, din zona Munților Urali, unde se află sediul unui furnizor al armatei ruse. Pe front, unitățile ruse au fost respinse de forțele ucrainene în regiunea Dnipropetrovsk.

Iar Rusia le-a cerut astăzi țărilor europene care o acuză că l-a ucis pe Alexei Navalnîi otrăvindu-l cu o toxină, să furnizeze dovezile.

Negocierile de pace

  • A doua zi de discuții la Geneva - Ucraina și Rusia au avut a doua zi de discuții trilaterale mediate de SUA la Geneva. Întâlnirea pe care negociatorul-șef rus Vladimir Medinski a numit-o „dificilă, dar practică”, a durat aproximativ două ore. După discuții, Volodimir Zelenski a afirmat că forțele ucrainene sunt acum pregătite să monitorizeze un armistițiu, în cazul în care există voința politică de a-l aplica. Însă pe plan politic nu s-a înregistrat un progres, a remarcat președintele ucrainean. Detalii AICI.
  • Discuții "foarte tensionate" în prima zi - Discuțiile de marți au durat șase ore, "au fost foarte tensionate", a declarat pentru AFP o sursă apropiată delegației ruse. Cele trei delegații s-au întâlnit cu ușile închise la Hotelul InterContinental, în timp ce "consilieri" din patru țări europene - Germania, Franța, Regatul Unit și Italia - au fost, de asemenea, prezenți la Geneva. În ceea ce priveşte discuţiile de azi, "problemele de securitate şi umanitare s-au aflat la ordinea zilei", a subliniat unul dintre negociatorii ucraineni, fostul ministru al Apărării Rustem Umerov, afirmând că se lucrează "în mod constructiv" şi "fără aşteptări excesive". Părţile au lucrat pe baza planului american dezvăluit în urmă cu câteva luni, care prevede în special concesii teritoriale din partea Ucrainei, în schimbul garanţiilor de securitate occidentale.
  • Witkoff e optimist - Viceministrul rus de Externe, Serghei Riabkov, a avertizat că "problemele" rămase de rezolvat sunt " vaste" şi că "nimeni nu va îndrăzni să prezică" rezultatul discuţiilor. Emisarul Casei Albe, Steve Witkoff, a salutat totuși astăzi progresul reprezentat de continuarea acestui proces de negociere care îi reunește pe ruși și ucraineni. "Succesul președintelui Trump în a aduce împreună cele două părți ale acestui război a produs progrese semnificative", a scris negociatorul, pe platforma X, după prima zi de discuții. "Cele două părți au convenit să-și informeze liderii și să continue să lucreze pentru un acord", a adăugat el.
  • Zelenski spune că Trump face presiuni nejustificate - Volodimir Zelenski a declarat, într-un interviu acordat Axios, că preşedintele american exercită o presiune nejustificată asupra sa, în încercarea de a găsi o soluţie. Zelenski crede că "nu este corect" ca Trump să continue să solicite public Ucrainei, şi nu Rusiei, să facă concesii în negocierile pentru un plan de pace. "Sper că este doar o tactică a lui şi nu o decizie", a declarat Zelenski. Acesta a sugerat că s-ar putea să fie mai uşor să se exercite presiuni asupra Ucrainei decât asupra Rusiei, dar modalitatea de a crea o pace durabilă nu este "acordarea victoriei" lui Putin. Zelenski a declarat că discuţiile sale cu principalii negociatori americani, trimisul Steve Witkoff şi ginerele preşedintelui SUA, Jared Kushner, nu au implicat acelaşi tip de presiune. "Ne respectăm reciproc", a asigurat el. Zelenski a avertizat, pe de altă parte, că "nu este genul de persoană" care cedează uşor sub presiune.

Atacurile Rusiei

  • 100 de drone doborâte - Forțele ruse au lansat în timpul nopții o rachetă balistică Iskander-M și 126 de drone. Apărarea aeriană a neutralizat 100 de drone, însă racheta și 23 de drone au lovit în 14 locuri, au comunicat dimineață Forțele Aeriene ale Ucrainei.
  • Patru regiuni fără curent - Întreruperile de curent afectează consumatorii din regiunile Odesa, Dnipropetrovsk, Sumî și Zaporojie începând din această dimineață, din cauza atacurilor Rusiei asupra instalațiilor de infrastructură energetică, a anunțat Ministerul Energiei din Ucraina. Cea mai dificilă situație se înregistrează în regiunea Odesa, unde peste 99.000 de clienți nu au energie electrică. Întreruperi de curent sunt în vigoare în majoritatea regiunilor, în timp ce întreprinderile se confruntă cu restricții programate. În unele regiuni au fost aplicate întreruperi de urgență, a precizat ministerul.

Loviturile Ucrainei

  • Atac cu drone în Urali - Un atac cu drone la scară largă a vizat orașul Ceboksari, unde se află VNIIR-Progress, o companie care este furnizor al forțelor armate ruse, relatează Ukrainska Pravda. Oleg Nikolaev, șeful republicii Ciuvașia, situată în Munții Ural, a declarat că nu s-au înregistrat victime sau daune ale clădirilor, adăugând că "serviciile de urgență și operaționale lucrează la fața locului". Ulterior, Nikolaev a anunțat că se desfășoară un atac aerian repetat asupra orașului Ceboksari, îndemnând locuitorii să nu intre în panică

Situația pe front

  • Veste bună din Dnipropetrovsk - Unitățile ruse au fost respinse de forțele ucrainene în regiunea Dnipropetrovsk, anunță grupul ucrainean de analiză militară DeepState. Între timp, rușii au avansat în apropierea satului Berestok din regiunea Donețk.
  • Spionajul occidental vede mesajele soldaților ruși - Serviciile de informații străine pot vedea mesajele trimise de soldații ruși care folosesc aplicația de mesagerie Telegram, a declarat ministrul Dezvoltării Digitale din Rusia, Maksud Șadaiev, potrivit Interfax. "Există numeroase indicii că agențiile de informații străine au acces la corespondența din mesagerie și utilizează aceste date împotriva armatei ruse", a declarat Șadaiev. Telegram, unul dintre cele mai populare servicii de mesagerie din Rusia, e folosit pe scară largă de către forțele care luptă în Ucraina.
  • Soldații universali ai Ucrainei - Ucraina a extins continuu utilizarea sistemelor robotice pe front. Numai în luna ianuarie au fost desfășurate peste 7.000 de misiuni care au implicat drone terestre. Detalii AICI.

Alte informații relevante

  • Rusia cere dovezi că l-a ucis cu toxină pe Navalnîi - Rusia le-a cerut astăzi țărilor europene care o acuză că l-a ucis pe activistul opozant rus Alexei Navalnîi otrăvindu-l cu o toxină extrasă din pielea unei broaște sud-americane să furnizeze date concrete pentru a-și susține acuzația, transmite Reuters. "Toate acuzațiile împotriva Rusiei au fost de tipul 'foarte probabil'. Nu au existat detalii precise. A fost pur și simplu o proclamație menită să devină actul de deschidere al conferinței (de securitate) de la Munchen și să eclipseze dosarele Epstein", a declarat la o conferință de presă purtătoarea de cuvânt a ministerului rus de Externe, Maria Zaharova. "Le solicităm să ne furnizeze date concrete asupra acestei chestiuni", a indicat ea.
  • Lukașenko, pe lista de sancțiuni a Kievului - Volodimir Zelenski a anunțat astăzi includerea lui Aleksandr Lukașenko pe lista cu sancțiuni a Kievului, pentru că a permis Rusiei să desfășoare pe teritoriul Belarusului rachete balistice hipersonice Oreșnik și totodată a facilitat atacuri rusești cu drone asupra nordului Ucrainei, potrivit EFE. Președintele ucrainean afirmă că Belarus este mai aproape de Europa decât de Rusia, și că amplasarea aici a acestor rachete rusești, capabile să transporte focoase nucleare și care au fost utilizate pentru prima dată, cu încărcătură convențională, în noiembrie 2024 împotriva Ucrainei, reprezintă o amenințare atât pentru Ucraina, cât și pentru țările europene.
  • Kievul a recuperat 2.000 de copii - Zelenski a anunţat că 2.000 de copii au fost recuperaţi de la începutul războiului, însă alte "mii" rămân captivi în Rusia şi în teritoriile ocupate în Ucraina, relatează AFP. "Avem în prezent un rezultat semnificativ. Două mii de copii ucraineni care se aflau sub controlul Rusiei au fost aduşi acasă. Drumul care rămâne de făcut este lung şi greu. Mii de copii ucraineni sunt în continuare captivi în Rusia şi sunt zilnic victimele crimelor ei", a scris el, pe X.
  • Micile afaceri din Ucraina se luptă să supravieţuiască - Micii antreprenori ucraineni se luptă să supravieţuiască unei ierni marcate de pene frecvente de electricitate, apă şi încălzire, după ce atacurile aeriene ruseşti au vizat infrastructura energetică a ţării. În întreaga capitală Kiev, numeroase cafenele, restaurante şi alte mici afaceri au fost închise din cauza costurilor ridicate şi a incertitudinii economice. Cele care au rămas deschise funcţionează în mare parte cu generatoare amplasate pe trotuare, generând zgomot şi fum. Potrivit Şcolii de Economie din Kiev, penele de curent reprezintă cel mai mare risc economic imediat pentru Ucraina, iar întreruperile prelungite ar putea reduce PIB cu 2–3%, dacă firmele nu reuşesc să se adapteze rapid. Economiştii avertizează că micile firme, care angajează aproximativ jumătate din forţa de muncă, sunt deosebit de vulnerabile. Pe lângă costurile energiei, acestea se confruntă cu lipsa forţei de muncă, riscuri de securitate şi perturbări ale lanţurilor de aprovizionare.

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇