La doar câteva ore după ce liderii Coaliției au anunțat că au ajuns la un consens, tensiunile au reapărut în jurul Legii bugetului. Liderul PSD, Sorin Grindeanu, a anunțat că social-democrații nu vor vota bugetul dacă așa-numitul „pachet de solidaritate” nu va fi inclus în forma finală a legii și a avertizat că sprijinul pentru premierul Ilie Bolojan depinde direct de acest vot.
Declarațiile au fost făcute la România TV, la doar cinci ore după ședința Coaliției în care fusese anunțată o „pace” politică.
„Adevărata bătălie se va da la buget”
„Adevărata bătălie se va da la buget. PSD vrea să impună pachetul de solidaritate și investițiile la nivel local”, a spus liderul social-democrat.
Întrebat dacă Ilie Bolojan își va păstra funcția de premier, Grindeanu a legat explicit viitorul Guvernului de votul pe Legea bugetului.
„Depinde foarte mult de ce spuneam mai devreme, de buget. PSD şi eu personal, să ştiţi că nu facem parte din secta asta, ba chiar din contră. Accentele astea mesianice pe mine nu mă impresionează. Nu joc nici în cartea asta, să zic aşa, geneza după Bolojan. Pe noi ne interesează nişte lucruri simple acum - relansarea economică, banii de investiţii, pachetul de solidaritate. Dacă aceste lucruri vor trece, atunci vom avea buget şi atunci vom avea în continuare prim-ministru. Dacă iar începem cu discuţii şi cu tot felul de ştiri pe surse atunci nu vom avea buget şi vom retrage încrederea premierului. Eu cred că am fost clar.”, a spus Grindeanu.
El a subliniat că, în lipsa includerii solicitărilor PSD în buget, partidul nu va vota legea.
Manole: banii pot veni din TVA
Ministrul Muncii, Petre-Florin Manole, a explicat, la Antena 3, că PSD îi va propune premierului ca pachetul de solidaritate să fie finanțat din încasările suplimentare din TVA, care ar fi crescut cu aproximativ 12 miliarde de lei după majorare.
Ministrul a fost întrebat de unde ar putea fi suportat costul acestor măsuri. „Din bugetul țării. De acolo de unde luăm banii pentru orice cheltuială pe care o face acest Guvern”, a spus Manole. „Există multe linii pe care bugetul anului trecut a crescut. Vă dau un exemplu, creșterea cred că e de vreo 12 miliarde de colectare la TVA. S-a făcut preponderent prin creșterea colectării în sensul că s-au găsit niște răufăcători și au fost puși la plată? Sau din creșterea extraordinar de mare și împovărătoare a unor prețuri la niște alimente?”, a mai spus ministrul.
Ministrul s-a declarat convins că pachetul va fi adoptat „în maxim două săptămâni”.
Ce conține pachetul de solidaritate
PSD propune:
- majorarea indemnizației pentru copiii cu dizabilități;
- creșterea beneficiilor pentru copiii din familii vulnerabile;
- exceptarea de la plata contribuției de sănătate a părinților aflați în concediu de creștere a copilului și a veteranilor de război;
- ajutoare punctuale pentru pensionari.
Pentru pensionarii cu venituri sub 3.000 de lei, sprijinul ar urma să fie acordat în două tranșe (aprilie și decembrie): 1.000 de lei pentru cei cu pensii sub 1.500 de lei, 800 de lei pentru cei între 1.500 și 2.000 de lei și 600 de lei pentru cei între 2.000 și 3.000 de lei.
„Situația o impune și în 2026. Este vorba de sprijin pentru 2,8 milioane de pensionari, acei pensionari cu pensii sub 3.000 de lei și care simt cel mai greu povara inflației, creșterile de prețuri. Pentru aceste categorii avem 1.000, 800 sau 600 de lei în două tranșe. Jumătate pentru luna aprilie, jumătate pentru luna decembrie. Ne-am gândit ca și în anii trecuți la vârfurile de cheltuieli pentru fiecare familie. Inflația a lovit cel mai mult în cei care își cheltuiesc cea mai mare parte din venituri pe consum”, a spus ministrul Muncii.
Atac la „recesiunea pozitivă”
Grindeanu a criticat și discursul economic al dreptei. „Eu nu am mai auzit de recesiune pozitivă. Asta susținea propaganda asta de dreapta în aceste zile. Oamenii se uită în buzunare și sunt goale. Ei spun că e bine. Nu poți să îți faci un titlu de glorie din a da oameni afară și a reduce salariile. Această abordare trebuie să înceteze.”, a spus liderul PSD.
