Două spectacole de teatru, „Ziua mea norocoasă” – în premieră națională, „Micul Prinț”, dar și turneul național „Simfonia Iubirii”, un regal muzical dedicat femeii, aduc primăvara pe scenele din București, Cluj, Oradea, Pitești, Ploiești și nu numai.
„Ziua mea norocoasă” – premieră națională
- 2 martie, orele 17:00 și 20:00 - București, TNB, Sala „Ion Caramitru”
- 3 martie, ora 20:00 – Cluj – Napoca, Casa de Cultură a Studenților
„Ziua mea norocoasă”, semnat de Patrick Haudecoeur și Gérald Sibleyras, abordează cu inteligență și umor tema alegerilor care ne pot schimba viața și rolul pe care norocul îl joacă în destinul fiecăruia. Succes confirmat pe scenele din Franța și dublu nominalizat la Premiile Molière 2025, spectacolul este adus în România într-o distribuție remarcabilă: Marius Manole, Medeea Marinescu, Alexandru Papadopol, Șerban Pavlu și Maria Obretin.
„Micul Prinț”

- 2 martie, ora 20:00 – București, TNB Sala Studio
„Micul Prinț”, omagiu adus lui Antoine de Saint-Exupéry la 80 de ani de la dispariția sa, este un spectacol despre iubire, viață și redescoperirea esențialului, recomandat publicului de toate vârstele. Oana Pellea și Lari Giorgescu dau viață unei povești pline de sensibilitate, în care copilul din noi se întâlnește cu întrebările mari ale existenței. Scenografia semnată de Vladimir Turturică și muzica originală a lui Adrian Nour completează atmosfera poetică și emoționantă a spectacolului, conceput ca o creație colectivă.
„Simfonia Iubirii”

- 1 martie, ora 20:00 – Pitești, Casa de Cultură a Sindicatelor
- 2 martie, ora 20:00 – Ploiești, Casa de Cultură a Sindicatelor
- 3 martie, ora 20:00 – Târgu Mureș, Palatul Culturii
- 4 martie, ora 20:00 – Satu Mare, Casa de Cultură a Sindicatelor
- 5 martie, ora 20:00 – Baia Mare, Sala ATP Tech Center
- 7 martie, ora 20:00 – Oradea, Casa de Cultură a Sindicatelor
- 8 martie, ora 20:00 – Deva, Centrul Cultural „Drăgan Muntean”
În luna martie a anului 2026, Tunerul Național „Simfonia iubirii”, propune publicului spectator din întreaga țară un spectacol în care armoniile unor mari compozitori, de la Mozart, Rossini și Donizetti, la Verdi, Ceaikovski, Puccini și Ennio Morricone, aduc la viață una dintre cele mai universale teme, iubirea. Spectacolul aduce în prim-plan unele dintre cele mai cunoscute și îndrăgite lucrări dedicate iubirii. De la grația mozartiană și exuberanța muzicii italiene de secol XIX, la dramatismul romantic al baletului lui Ceaikovski și melancolia temelor semnate Ennio Morricone, fiecare moment va fi o reverență adusă iubirii în toate formele sale.
Biletele sunt disponibile pe https://proticket.ro și pe https://fanteatru.ro.
Spectacolele sunt prezentate de Prestige Art Production, companie dedicată promovării artei teatrale și muzicale de calitate.
Parteneri media: Spot media, Garbo, Kudika, 9 a.m., AGERPRES, Nine O’clock, Zile și Nopți, Romania Journal, Radio România Cultural, Bucuresti Business, Prahova Business, Constanta Business, Ordinea Zilei, Ziarul Pozitiv, Media Expres, Happ.ro, Iasi Business, Brasov Business, Ardeal Business, Craiova Business
