PSD revine cu ajutoarele și scutirile de impozit, într-un pachet social de 3,4 miliarde de lei. Sunt vizați pensionarii, mamele și copiii cu dizabilități

PSD revine cu ajutoarele și scutirile de impozit, într-un pachet social de 3,4 miliarde de lei. Sunt vizați pensionarii, mamele și copiii cu dizabilități
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Ministrul Muncii, Florin Manole, a explicat impactul pachetului de măsuri de solidaritate propus de PSD, destinat sprijinirii persoanelor vulnerabile afectate de măsurile de austeritate. Potrivit acestuia, peste 500.000 de familii și aproximativ 2,8 milioane de pensionari ar putea beneficia de ajutoare, într-un program estimat la aproape 3,4 miliarde de lei.

Pachetul social are ca obiectiv asigurarea unei „protecții minime” pentru categoriile cele mai expuse: pensionarii cu venituri mici, copiii cu dizabilități, mamele singure, familiile cu venituri reduse, veteranii și persoanele cu handicap.

Ajutoare pentru pensionarii cu venituri sub 3.000 de lei, de Paște și de Crăciun

Întrebat, la Antena3, ce modificări ar putea aduce Ministerul Muncii acestui pachet, Florin Manole a precizat că una dintre primele propuneri vizează sprijin financiar acordat pensionarilor cu venituri sub 3.000 de lei, în perioadele Paștelui și Crăciunului.

„E ceva ce am mai făcut și e ceva ce trebuie să continuăm să facem, mai ales că pensiile au fost înghețate prin primul pachet al Guvernului Bolojan și prețurile au crescut”, a declarat ministrul.

Copiii cu dizabilități, prioritate după înghețarea alocațiilor

Florin Manole a arătat că înghețarea alocațiilor a afectat aproximativ 3,6 milioane de copii, însă nevoile familiilor sunt foarte diferite. În acest context, Ministerul Muncii propune direcționarea sprijinului către copiii cu dizabilități și către familiile cu venituri mici.

„Înghețarea alocațiilor a afectat 3.600.000 de copii. Dar nu toți copiii au aceleași nevoi. Am și eu un copil acasă. Pentru bugetul familiei mele înghețarea alocațiilor nu este o problemă, dar sunt convins că sunt foarte multe familii și, în loc să cheltuim un miliard de lei pentru creșterea tuturor alocațiilor – ok, au luat decizia aceasta a înghețării – dar putem, cu un impact de 300.000.000 de lei, să creștem beneficiile pentru copiii cu dizabilități, care fără îndoială sunt copii care au nevoie de mai multe resurse, și cred că nimeni nu e împotriva acestei idei”, a spus Manole.

Mame singure și familii cu venituri foarte mici, incluse în pachet

Ministrul a mai menționat sprijinul pentru mamele singure cu mai mulți copii, precum și pentru familiile biparentale cu venituri foarte reduse. Una dintre măsuri vizează eliminarea contribuției de asigurări sociale de sănătate (CASS) pentru mamele care primesc indemnizații.

„Este vorba de peste 500.000 de familii care vor fi astfel sprijinite, 2.800.000 de pensionari – pe sprijinul pentru pensionari – și ar mai fi câteva sute de mii de familii către care ne îndreptăm atenția atunci când propunem eliminarea CASS-ului pentru mame. Acolo este vorba de 150.000 de beneficiari, deci, în cele mai multe cazuri, mame care primesc această indemnizație”, a explicat Manole.

Totodată, el a vorbit despre revenirea la scutirea de impozit pentru persoanele care beneficiază de venit minim de incluziune sau de ajutoare pentru familii cu mulți copii, măsuri care, potrivit ministrului, au un impact bugetar relativ redus.

Un pachet social de aproape 3,4 miliarde de lei

În total, pachetul social de sprijin propus de PSD se ridică la aproximativ 3,4 miliarde de lei și ar putea ajunge la peste 3,6 milioane de familii și pensionari, potrivit estimărilor prezentate de ministrul Muncii.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇