Statul francez va introduce prin lege abolirea așa-numitelor „drepturi conjugale”, conceptul potrivit căruia căsătoria înseamnă obligația de a avea relații sexuale.
Un proiect de lege aprobat miercuri de Adunarea Națională adaugă o prevedere în codul civil francez prin care „uniunea de conviețuire” nu creează o „obligație de relații sexuale”, relatează BBC.
Legea propusă face, totodată, imposibilă folosirea lipsei relațiilor sexuale ca argument în divorțul intentat pe baza unei culpe a unuia dintre soți.
Deși este puțin probabil să aibă un impact major în instanțe, susținătorii speră că legea va ajuta la descurajarea violului conjugal.
"Permițând persistența unui astfel de drept sau a unei astfel de obligații, aprobăm în mod colectiv un sistem de dominație din partea soțului asupra soției", a declarat deputata Marie-Charlotte Garin, de la Partidul Verzilor, susținătoare a proiectului de lege.
"Căsătoria nu poate fi o bulă în care consimțământul pentru sex este considerat definitiv și pe viață", a subliniat ea.
O ambiguitate din dogma bisericească medievală
Legea va anula o ambiguitate care persista de mult timp, în ciuda faptului că nu există nicio menționare explicită a "obligației conjugale" în niciun text legal.
În prezent, codul civil francez definește îndatoririle căsătoriei ca fiind "respectul, fidelitatea, sprijinul și asistența" și prevede că soții se angajează într-o "comuniune de viață".
Nicăieri în prevederile legale nu se menționează drepturile "conjugale" - adică relațiile sexuale. Originile acestei noțiuni se află în dogma bisericească medievală, notează BBC.
Cu toate acestea, judecătorii din procesele de divorț moderne au dat, uneri, o interpretare largă conceptului de "comuniune de viață" pentru a include relațiile sexuale.
Decizia care a schimbat tot
Într-un caz celebru din 2019, o femeie a fost găsită vinovată pentru respingerea relațiilor sexuale cu soțul ei timp de mai mulți ani, iar acestuia i s-a acordat apoi un divorț "bazat pe vină", implicând culpa soției.
Femeia s-a adresat însă Curții Europene a Drepturilor Omului (CEDO), care anul trecut a condamnat Franța pentru că a acceptat refuzul relațiilor sexuale ca motiv pentru un divorț din culpă.
Decizia a fost salutată ca un progres important de către organizațiile feministe.
Decizia CEDO a împiedicat, de fapt, orice judecător francez specializat în divorțuri să ia o decizie similară. Din acest motiv, noua propunere legislativă este concepută mai degrabă ca o clarificare, fiind puțin probabil ca schimbarea să aibă un impact major în instanțe.
Pentru activiști, noțiunea că soțiile au "datoria" de a accepta să aibă relații sexuale cu soții lor persistă în anumite părți ale societății și trebuie combătută.
Ce spune acum legea despre viol și consimțământ
Procesul Mazan din 2024 - în care Gisèle Pelicot, drogată și inconștientă, a fost violată în mod repetat de bărbați racolați de soțul ei - este considerat emblematic în acest sens. Mai mulți inculpați au declarat că au presupus consimțământul ei din cauza a ceea ce le spusese soțul ei.
În Franța, ca în majoritatea celorlalte țări, violul conjugal este acum prevăzut în lege, în timp ce înainte de 1990 bărbații puteau argumenta că mariajul implica consimțământul pentru relații sexuale.
Din noiembrie anul trecut, definiția legală a violului în Franța a fost, de asemenea, extinsă pentru a include noțiunea de lipsă de consimțământ.
Anterior, violul era definit ca un act sexual săvârșit cu "violență, constrângere, amenințare sau surpriză". Acum este orice act în care nu există un consimțământ "informat, specific, prealabil și revocabil". Potrivit legii, tăcerea sau absența reacției nu implică consimțământul.
T.D.