Am început să lucrez la investigația despre moartea Marinei Avram în data de 11 decembrie 2025, cu mai bine de 6 săptămâni în urmă. Am fost șocat de drama unei familii care nu făcea parte nicidecum dintr-o categorie socială defavorizată, ci dimpotrivă, una care și-a creat bunăstarea prin muncă și pricepere.
Atât tatăl Marinei, cât și fratele ei sunt foarte buni mecanici auto. Cu cât intervievam mai multe persoane, cu cât mă documentam mai mult și citeam dosarul lungului proces care nu s-a încheiat nici până astăzi, cu atât am devenit mai bulversat.
Acest caz tragic e o oglindă tulburătoare a modului în care oameni politici, polițiști, magistrați și membri ai grupărilor infracționale colaborează cu scopul de a controla o serie de tranzacții imobiliare, dar și multe alte afaceri ilegale.
Am cunoscut-o pe Constanța Ivan, mama Marinei, la celebra conferință de presă a Curții de Apel București din data de 11 decembrie.
Citiți toate cele 5 articole din seria despre moartea Marinei Avram, un proces care ține de peste 5 ani și corupția din Justiție - Ilustrație de Ada Bucur, Soptmedia.ro;
Mi-a fost prezentată de jurnalistul independent Mălin Bot, care făcuse o serie de materiale video, postate pe YouTube și rețelele sociale, despre moartea Marinei Avram și indiciile care arătau că atât Mircea Minea, primarul din Chiajna, cât și judecătoarea Lia Savonea au încercat și au reușit să încetinească procesul.
Cazul mi s-a părut șocant, mai ales din perspectiva flagelului de violență în familie care face ravagii în România.
Documentându-mă am descoperit că acest caz e și un efect al marii corupții din politică, poliție și justiție care a scăpat de sub control și omoară oameni, efectiv.
Marina Avram și-a pierdut viața pentru că autoritatea statului român nu a avut capacitatea de a opri acțiunile unei persoane extrem de violente, recunoscută pentru infracțiunile sale la nivel național.
Dragostea e definită de emoții, mai puțin de rațiune
Alexandru Iordan, înainte să o omoare în bătaie pe Marina Avram, a fost implicat în furturi de arme, în trafic de droguri, în șantaj și atacuri asupra unor persoane în urma unor comenzi politice.
A fost judecat și condamnat pentru jaful din unitatea militară, aflată în Ciorogârla de unde a fost sustras un adevărat arsenal. De asemenea, a fost investigat de procurori pentru trafic de droguri de mare risc și a bătut cel puțin doi consilieri din administrația locală la comanda primarului Mircea Minea, conform declarațiilor oficiale ale victimelor.
Despre acțiunile violente ale lui Alexandru Iordan s-a scris și s-a relatat de sute de ori în mass-media din România în ultimul deceniu și jumătate. Cazurile în care a fost implicat au provocat teamă și oprobriul publicului larg, dar sistemul de justiție l-a făcut scăpat de fiecare dată.
“Alexandru Iordan e un obișnuit al arestului preventiv”, mi-a spus avocatul Florin Stoicescu, implicat în proces uciderii Marinei Avram. Ajuns acolo, caută o cale de scăpare, de cele mai multe ori, printr-o înțelegere cu procurorii în urma unui denunț. Strategie pe care încearcă să o aplice și acum, în lungul proces care durează de peste 5 ani.
Am scris seria de cinci articole, încercând să prezint toate detaliile și conexiunile dintre cei implicați, dar și interacțiunile dintre aceștia care, în final, au dus la moartea unei tinere femei.
De asemenea, am încercat să o prezint pe Marina Avram nu ca pe o victimă a unor decizii greșite, cum sunt tentați mulți s-o facă, ci ca pe o ființă umană, care a trăit o vreme pe acest pământ, a crescut, a învățat, a muncit, a iubit, a visat și a vrut să fie fericită.
Nimeni nu are dreptul să judece pe cineva pentru că a intrat într-o relație toxică. Modul cum ne apropiem de ceilalți, cum ne împrietenim și iubim ține de emoții și prea puțin de decizii raționale.
Marina Avram, când a realizat că a intrat într-o capcană, a încercat să scape. Și ea și mama ei, care niciodată n-a fost de acord cu relația fiicei ei cu Alexandru Iordan, au făcut tot ce le-a stat în putință la acea vreme, dar n-au reușit, iar Marina a plătit cu viața.
Teamă și curaj
Unii cititori m-au întrebat dacă nu mi se face frică, văzând violența acestei lumi, corupția și interesele care o guvernează. Pentru a fi sincer până la capăt, mi-a fost teamă de multe ori.
Pe parcursul timpului am scris despre mulți oameni puternici, am deranjat lideri politici, președinți, miniștri, mi-am pierdut slujba cel puțin de două ori din cauza articolelor scrise și publicate.
Am scris de spioni, de infractori, de judecători și procurori corupți. De-a lungul anilor, am primit mesaje de tot felul de la jigniri, înjurături, și până la amenințări cu violențe și moartea.
Dar de fiecare dată curajul l-am găsit la cei care suportau acțiunile ticăloase ale puternicilor zilei, ale corupților și infractorilor.
Pe parcursul anilor, am întâlnit oameni cu adevărat curajoși, care au riscat tot pentru a spune adevărul, care au suportat umilințe, lovituri și pedepse greu de imaginat pentru că au vorbit, pentru că au luptat pentru adevăr.
Și-au pierdut membri ai familiei, rude, locuințe, joburi, au fost marginalizați, dar acești oameni au găsit puterea și curajul să meargă înainte.
Ca jurnalist, nu pot să fac mare lucru. Doar relatez fapte, le aduc la cunoștința opiniei publice, încercând să le explic, să le pun în context.
Nu sunt polițist, procuror sau judecător, nu sunt ministru sau parlamentar. Singura putere, mică și amărâtă, pe care o am e de a-i ajuta pe cei curajoși să se facă auziți. Și asta doar cu sprijinul editorilor și a colegilor mei care mă sprijină profesional și moral să-mi fac meseria.
De multe ori, asta nu rezolvă mare lucru, ci accelerează amenințările și atacurile celor vizați.
Acum, când scriu aceste rânduri, nu am nici cea mai mică idee despre cum se va termina procesul decesului Marinei Avram. Sunt pesimist în ce privește reforma sistemului de justiție, uimit de ruptura dintre magistrați și societate, dezamăgit de cât de adâncă și răspândită e în continuare corupția în societatea românească.