„Democrația moare în întuneric”, ar fi avertizat judecătorul Damon Keith – o replică pe care Bob Woodward avea să o popularizeze ulterior în lucrarea sa despre Watergate.
Astăzi, sarcina de a scoate la iveală acțiunile celor aflați la putere revine adesea persoanelor cu smartphone-uri: relatările la persoana întâi despre abuzul de putere sunt susținute de înregistrări video, ceea ce face mai greu de evitat responsabilitatea, scrie Oleh Kotsyuba, director de publicații la Institutul Ucrainean de Cercetare al Universității Harvard, într-o analiză pentru Kiev Independent.
De aceea, uciderea lui Renee Good din Minneapolis, pe 7 ianuarie 2026 - la aproximativ 1.500 de km de locul unde George Floyd a fost ucis în 2020 - a reverberat atât de repede.
Iar sâmbătă dimineață, încă o persoană a fost împușcată mortal în Minneapolis de agenți federali implicați în operațiuni de aplicare a legislației privind imigrația (ICE). Este vorba de Alex Pretti, un bărbat de 37 de ani, localnic, asistent medical.
Rapoartele despre brutalitatea ICE au circulat de mult timp, în special în cadrul represiunilor care au lovit unele dintre cele mai vulnerabile persoane ale țării: imigranți săraci, cu pielea mai închisă la culoare, care fac muncă manuală, adesea constrânși de bariere lingvistice și resurse limitate.
Însă videoclipurile cu moartea lui Good, filmate din mai multe unghiuri, au șocat americanii la nivel național.
- De ce a sărit Trump în ajutorul unui agent ICE care a omorât o femeie? Republicanii se distanțează de președinte
Rasa și cetățenia - și drepturile aferente acestora - modelează inevitabil modul în care reacționează publicul. Cu toate acestea, amploarea și intensitatea răspunsului indică ceva mai amplu: o criză tot mai mare de legitimitate pentru administrația Donald Trump și riscurile pe care le prezintă această criză pentru democrația americană.
O investigație obiectivă cu privire la ceea ce a dus la împușcarea lui Renee Good și la modul în care s-a desfășurat acțiunea este încă în curs de desfășurare, în ciuda afirmațiilor și acuzațiilor pripite din partea înalților oficiali ai administrației Trump.
Cum își pierd guvernele legitimitatea
Faptele cheie rămân neclare, inclusiv dacă agenții ICE au dat instrucțiuni contradictorii și dacă Good își folosea de fapt mașina pentru a protesta față de acțiunile ICE din Minneapolis, ca o formă de rezistență pașnică.
Totuși, înregistrările clarifică un punct critic: agentul pare să fi tras când nu era în pericol imediat. Mai degrabă, filmările sugerează că împușcarea prin parbriz și un geam lateral deschis părea mai puțin a autoapărare și mai mult a pedeapsă pentru sfidare.
Așa cum a formulat JD Vance, atacul armat a fost un răspuns la „obstrucționarea ilegală” a lui Good asupra aplicării legii. Cu toate acestea, atunci când guvernul își afirmă autoritatea în moduri pe care o parte tot mai mare a publicului le consideră arbitrare sau răzbunătoare, guvernul și forțele sale de ordine încep să-și piardă legitimitatea.
La urma urmei, în societățile democratice, guvernele își derivă legitimitatea în primul rând din consimțământul guvernaților care, în alegeri libere și corecte, își aleg reprezentanții care să acționeze în numele lor. Atunci când acești reprezentanți nu mai acționează în numele cetățenilor care i-au ales, își pierd legitimitatea.
Comparația cu EuroMaidan
Urmărind protestele care au izbucnit la temperaturi sub zero grade în mai multe state, adesea cu vehicule personale ca instrument de rezistență, mi-am amintit de Revoluția Demnității (EuroMaidan) din Ucraina din 2013-2014, scrie Oleh Kotsyuba.
Când legitimitatea guvernului lui Viktor Ianukovici s-a prăbușit în urma unei cotituri bruște de la UE și valorile democrației către Rusia și autoritarism, oamenii s-au revoltat și au folosit creativ tot ce aveau la dispoziție pentru protest.
O inovație ucraineană a vremii a fost o întreagă mișcare numită Avtomaidan, tradusă în linii mari prin „protest cu mașini”, în care oamenii obișnuiți își foloseau propriile vehicule pentru a asigura aprovizionarea și mobilitatea demonstrațiilor atunci când autoritățile încercau să le înăbușe.
Mașinile transportau protestatarii atunci când transportul public era închis, livrau alimente, lemne de foc și medicamente celor care stăteau la coadă peste noapte și formau bariere care încetineau poliția și forțele interne care impuneau voința unui guvern pe care mulți nu-l mai recunoșteau ca fiind legitim.
America poate învăța ceva de la Ucraina
Desigur, America nu este Ucraina, dar poate că acesta este un caz în care America poate învăța ceva de la Ucraina.
În primul rând, legitimitatea este o monedă universală, iar guvernul federal aflat sub Trump a cheltuit-o rapid. Agențiile federale par din ce în ce mai puțin instituții independente și mai mult instrumente ale voinței unui singur om - rugate să execute ordine pe care mulți le consideră nedrepte și crude față de comunitățile vulnerabile și din ce în ce mai detașate de consimțământul democratic.
Declarațiile repetate ale lui Trump privind situațiile de urgență națională, 11 în total, de la o „urgență la frontieră” la o „urgență energetică”, alături de acțiuni de urgență care impun tarife și sancțiuni internaționale nepotrivite, au devenit o pârghie pentru puterea executivă.
Fiecare situație de urgență extinde accesul la fonduri și instrumente de aplicare a legii, reducând în același timp necesitatea de a solicita aprobarea Congresului. În timp, „urgența” se transformă dintr-o excepție într-un model de guvernare, o caracteristică familiară celor dintre noi cu experiență recentă a autoritarismului.
Asistăm astăzi la cum arată acest lucru în practică: utilizarea Gărzii Naționale pentru a suprima demonstrațiile pașnice și a intimida protestatarii în statele predominant „albastre”; desfășurarea agenților ICE în comunități etnic diverse, cu un sprijin democrat ridicat și o pondere relativ scăzută de imigranți fără acte; și utilizarea tot mai mare a Departamentului de Justiție și a FBI în scopuri politice.
Acesta este un model de derivă autoritară cu care ucrainenii sunt foarte familiarizați: consolidarea rapidă a puterii executive, utilizarea agresivă a capacității statului împotriva dușmanilor percepuți (inclusiv foști aliați care au îndrăznit să-l sfideze pe președinte) și o insistență tot mai mare că legalitatea este orice spune liderul.
În lupta împotriva tuturor acestor lucruri, americanii pot lua o pagină din manualul societății civile a Ucrainei.
Acțiunile lui Trump în străinătate
În acest context, acțiunile lui Trump în străinătate contează și ele. Ele par să funcționeze atât ca un plan, cât și ca un teren de testare pentru ceea ce ar putea fi normalizat pe plan intern: disprețul față de constrângerile legale, liderul fiind arbitrul suprem al ceea ce se consideră legal.
Postura internațională a administrației - de la revendicări despre emisfera vestică la ambiții teritoriale care implică Groenlanda (și anterior Canada) și până la acceptarea revendicărilor Rusiei asupra Ucrainei - servește mai multor scopuri.
Energizează baza, distrage atenția de la dificultățile interne legate de eșecurile politicilor economice și comerciale și modelează o abordare a puterii care tratează dreptul internațional ca pe o pacoste, nu ca pe o piatră pe care se construiește securitatea internațională.
Având în vedere spiritul Constituției SUA și natura proiectului american construit pe controale, echilibru și pluralism, astfel de tendințe autoritare vor provoca inevitabil o erodare treptată în rândul majorității populației SUA nu doar a legitimității lui Trump, ci și a instituțiilor care susțin guvernul federal însuși.
Deși reacția la uciderile ICE arată că abuzul de putere nu va trece neobservat, întrebarea mai urgentă este dacă americanii și instituțiile lor pot transforma vizibilitatea în responsabilitate înainte ca guvernul, prin intimidare, să devină noua normalitate.