Planul-cadru anunțat de președintele american Donald Trump după discuția cu șeful NATO, Mark Rutte, ar presupune ca Statele Unite să obțină control direct asupra unor baze militare din Groenlanda, considerate teritoriu american, fără anexarea formală a insulei.
Potrivit informațiilor apărute în presa internațională, cadrul discutat ar urma modelul acordului Marii Britanii cu Cipru și ar permite SUA să își extindă prezența militară, să desfășoare operațiuni fără acordul Danemarcei sau al autorităților locale și chiar să exploateze resurse minerale.
Oficialii NATO și presa internațională arată însă că este vorba doar despre un proiect de principiu, care mai are nevoie de aprobarea Danemarcei și a Uniunii Europene și care ridică deja semne de întrebare serioase la Nuuk.
Rutte: „Mai este mult de lucru”
Donald Trump a scris, miercuri, pe Truth Social, despre faptul că s-a ajuns la un „cadru” pentru un acord cu privire la Groenlanda, iar secretarul general al NATO, Mark Rutte, a confirmat că discuția cu Donald Trump a fost una „foarte bună”, dar a subliniat că nu există încă un acord final. „Întâlnirea de miercuri seara a fost foarte bună. Dar mai este mult de lucru”, a declarat șeful NATO.
NATO a încercat să contureze limitele viitorului acord. Potrivit purtătoarei de cuvânt a Alianței, Alison Hart, secretarul general a avut o „discuție foarte productivă” cu președintele american, iar negocierile dintre Danemarca, Groenlanda și SUA vor continua.
„Discuțiile dintre aliații NATO cu privire la cadrul menționat de președinte se vor concentra pe asigurarea securității Arcticii prin eforturile colective ale aliaților, în special ale celor șapte aliați arctici”, a declarat Hart.
Aceasta a precizat că obiectivul este „să se asigure că Rusia și China nu vor câștiga niciodată un punct de sprijin – economic sau militar – în Groenlanda”.
Planul din culise: baze americane considerate teritoriu SUA, după modelul Ciprului
Potrivit The Telegraph și New York Times, „acordul-cadru” discutat de Trump și Rutte ar urma modelul acordului dintre Marea Britanie și Cipru. În acest scenariu, SUA ar putea avea baze militare în Groenlanda considerate teritoriu american, fără a anexa formal insula.
SUA au avut în trecut până la 17 baze în Groenlanda, majoritatea din perioada Războiului Rece, însă astăzi doar una mai este activă, cu aproximativ 200 de militari. America poate desfășura operațiuni militare între aceste baze, dar nu deține proprietatea terenului.
Noul cadru ar schimba acest lucru: bazele ar fi construite pe teren considerat suveran american și ar permite operațiuni militare, de informații și de antrenament, dar și o anumită dezvoltare locală.
Potrivit unor surse citate de CNN, a fost discutată inclusiv posibilitatea ca SUA să exploateze resurse minerale fără a mai solicita permisiunea Danemarcei sau a autorităților locale, un punct care ar depăși modelul cipriot.
Danemarca vede „mesaje pozitive”
Ministrul danez de Externe, Lars Løkke Rasmussen, a salutat faptul că Donald Trump a terminat cu amenințările cu tarife vamale și a exclus explicit o intervenție militară. „Trump spune că suspendă războiul comercial, spune «nu voi ataca Groenlanda», acestea sunt mesaje pozitive”, a declarat el, la televiziunea publică DR.
Oficialul danez a confirmat că Trump a avut „o conversație fructuoasă” cu Mark Rutte, dar a refuzat să comenteze în detaliu proiectul de acord.
Scepticism la Nuuk: „Groenlanda este țara groenlandezilor”
În Groenlanda, anunțul lui Trump a fost primit cu neîncredere. „Este pur și simplu o minciună. Minte. Nu cred nimic din ce spune”, a declarat Mickel Nielsen, un tehnician de 47 de ani, potrivit Agerpres.
„Groenlanda este țara groenlandezilor. Nu poți dispune de ea așa, pentru orice. În orice caz, nu pentru Trump”, a spus Anak, o asistentă medicală de 64 de ani.
Un sondaj recent arată că 85% dintre groenlandezi se opun alipirii la SUA, în timp ce doar 6% ar susține o astfel de variantă.
Casa Albă: detaliile vor fi făcute publice „după finalizare”
Casa Albă a confirmat că acordul-cadru nu este încă gata. „Detaliile trebuie încă finalizate de către toate părțile implicate și vor fi făcute publice după aceea”, a declarat purtătoarea de cuvânt Karoline Leavitt.
„Dacă acest acord va fi aprobat, iar președintele Trump este foarte optimist în acest sens, Statele Unite își vor atinge toate obiectivele strategice referitoare la Groenlanda, cu costuri foarte mici, pentru totdeauna”, a spus aceasta, lăudând din nou abilitățile de negociator ale președintelui.
Putin: „Nu ne privește”, dar invocă precedentul Alaska
Președintele rus Vladimir Putin a declarat că subiectul Groenlandei „nu privește deloc” Rusia, dar a invocat exemple istorice care par să legitimeze ambițiile americane.
Putin a amintit vânzarea Alaskăi către SUA în 1867 și a sugerat că Groenlanda ar putea valora „undeva între 200 și 250 de milioane de dolari” sau „mai aproape de un miliard”, adăugând: „Cred că Statele Unite își vor putea permite această sumă”.
„Problema nu ne privește. Ar trebui rezolvată între Danemarca și SUA”, a insistat liderul de la Kremlin.
