Trump a aterizat în Elveția, cu două ore întârziere. Zelenski nu mai vine la Davos

Trump a aterizat în Elveția, cu două ore întârziere. Zelenski nu mai vine la Davos
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Donald Trump a ajuns la Zurich, Elveția, cu aproape două ore întârziere față de ora programată, după ce zborul său cu Air Force One a fost afectat de probleme tehnice. Avionul, pe care era scris „United States of America”, a aterizat la ora 13.35 (ora României) pe aeroportul din Zurich.

Președintele american urmează să se deplaseze cu elicopterul Marine One la Davos, unde are loc Forumul Economic Mondial.

Trump ar fi trebuit să-şi susțină discursul la 15:30. Deocamdată, această oră nu a fost modificată în programul oficial.

Însă întârzierea lui Trump a avut deja un efect. O întâlnire bilaterală programată între președintele SUA și cancelarul german Friedrich Merz, în cadrul Forumului Economic Mondial, a fost anulată din cauza sosirii întârziate a delegației americane, a declarat o sursă germană pentru Reuters.

Zelenski a rămas acasă

Deși Trump se află acum în Elveția, un nume important lipsește de la Forumul Economic Mondial de la Davos: președintele ucrainean Volodimir Zelenski.

Liderul de la Kiev a anunțat că va rămâne acasă, cu excepția cazului în care mult-așteptatul „plan de prosperitate” de 800 de miliarde de dolari – destinat reconstrucției și investițiilor în Ucraina după războiul cu Rusia – va fi aprobat între SUA, Europa și Ucraina, scrie CNN.

În discursul său de marți seara, Zelenski a subliniat nevoile urgente de acasă: „Rachetele de apărare aeriană sunt necesare zilnic. Arme sunt necesare zilnic. Echipamente pentru reconstrucție și rezerve sunt necesare zilnic. Dacă formatul de la Davos va livra acest lucru – rezultate reale pentru Ucraina – Ucraina va fi reprezentată acolo. Nimeni nu are nevoie de politică goală sau discuții fără rezultate.”

În Kiev, peste un milion de oameni au rămas fără electricitate după recentele atacuri aeriene rusești.

Potrivit Financial Times, planul de prosperitate a fost prins în criza relațiilor SUA–Europa provocată de cererea președintelui Trump privind Groenlanda. Eforturile de a finaliza garanțiile de securitate postbelice pentru Ucraina înainte de reuniunea de la Davos par, de asemenea, să fi rămas în aer.

Zelenski a transmis că ar fi dispus să călătorească la Davos, dacă se ajunge la un acord, evitând însă un posibil conflict legat de inițiativa lui Trump de creare a Consiliului de Pace. Liderul ucrainean a explicat că este greu de imaginat participarea într-un astfel de organism în condițiile în care liderii Rusiei și Belarus ar fi membri.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇