Norvegia s-a retras din organizarea în asociere cu Danemarca a EURO 2020 de handbal feminin, cu 15 zile zile înaintea debutului competiţiei, din cauza constrângerilor sanitare legate de pandemia de coronavirus, a anunţat, luni, Federaţia norvegiană de handbal, citată de cotidianul L’Equipe.
„Pe baza evaluărilor aprofundate ale autorităţilor sanitare norvegiene, precum şi a solicitărilor şi deciziilor autorităţilor politice, este clar că Norvegia nu poate fi organizatoare a Campionatului European feminin de handbal”, a transmis Federaţia într-un comunicat dat publicităţii.
Ediţia a 14-a a EURO de handbal feminin, programată în perioada 3-20 decembrie, s-ar putea desfăşura exclusiv în Danemarca, fiind analizată această opţiune.
După cum se cunoaşte, naţionala României a fost repartizată în Grupa D, alături de Norvegia, Germania şi Polonia, la Campionatul European de handbal feminin - EHF EURO 2020.
Citește și alte articole de pe SpotMedia.ro:
Apasă aici pentru a vedea toate aricolele din sport de pe spotmedia.ro