Crina Pintea și-a anunțat retragerea definitivă din handbal

Crina Pintea și-a anunțat retragerea definitivă din handbal
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

La finalul partidei câștigată de CSM București în fața celor de la HC Zalău în Liga Florilor, scor 39-20, una dintre marile jucătoare ale naționalei României și-a anunțat retragerea din sport.

Crina Pintea, fostul pivot al României, retrasă recent din națională, va spune adio handbalului la finalul sezonului viitor, atunci când va avea 36 de ani.

După jocul cu ardelencele, care au pierdut luni la cea mai mare diferență de scor de 12 încoace, Crina Pintea a spus următoarele: „Se vede pe tabelă, nu? Ne bucurăm foarte mult că am obținut o victorie clară astăzi. Îmi place foarte mult și atitudinea noastră, și motivația. Chiar dacă am avut o pauză foarte lungă, am avut câteva antrenamente să pregătim acest meci și să ne apucăm de treabă pentru că urmează multă treabă”.

Sportiva cu 3 goluri marcate în întâlnirea de ieri a mai făcut și un bilanț la final de carieră: „Nu pot să spun decât că sunt foarte recunoscătoare pentru tot ce mi-a adus viața. Tot ce s-a întâmplat mai puțin pozitiv au fost lecții și le-am luat ca atare. Am învățat din ele și sunt recunoscătoare pentru că eu și familia mea suntem sănătoși și că mă pot bucura de handbal”, a mai afirmat Pintea pentru GSP.ro.

„Mă bucur extraordinar de mult de prelungirea contractului pentru că sunt de câțiva ani la CSM București. De fiecare dată am pus suflet pe teren și voi pune până în ultima zi. Pentru că după acest an mă voi opri și eu și atunci îmi doresc rezultate cât mai bune și să ne îndeplinim toate obiectivele împreună și să mă retrag liniștită și împăcată”, și-a explicat Pintea decizia retragerii.

Pintea și-a început cariera chiar la Zalău, club pentru care a evoluat între 2009 - 2015. Crina Pintea a împărțit ultimele 8 sezoane între CSM București și Gyor, fiind declarată cel mai bun pivot din Champions League în sezonul 2018/2019, când a și cucerit Liga cu maghiarele.

D.A.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇