După reliberalizarea pieței de energie electrică în 2025, anul 2026 ar putea aduce și reliberalizarea pieței gazelor naturale pentru consumatorii casnici din România.
Ce va însemna asta pentru facturile noastre?
Vor scădea prețurile după dispariția plafonării sau, dimpotrivă, ne vom trezi cu facturi mai mari? Și ce legătură are România cu gazele aduse cu vaporul din Statele Unite, în contextul în care Europa renunță definitiv la gazele rusești?
Pentru a înțelege ce urmează, am discutat cu Dumitru Chisăliță, președintele Asociației Energia Inteligentă (AEI) și expert în gaze naturale, despre riscuri reale, scenarii posibile și ce contează, de fapt, pentru consumatori.
Ce plătim, de fapt, în factura la gaze
Factura la gaze nu înseamnă doar gazul propriu-zis. Ea reflectă întregul lanț prin care gazele ajung în locuințele noastre.
Gazele sunt extrase de producători, cum ar fi Romgaz și OMV Petrom și „vărsate” în rețeaua de transport administrată de Transgaz. Apoi, după un proces numit „condiționare”, ajung în rețelele de distribuție, gestionate de operatori locali.
Distribuția este un monopol natural: cine deține conductele într-o zonă este singurul care poate livra gazul acolo.
Noi, consumatorii, nu cumpărăm însă gazul direct de la producător sau distribuitor, ci de la furnizor. Furnizorul estimează consumul, cumpără gazele, rezervă capacități în conducte și le livrează la „punctul de consum” – adică acasă.
Factura finală include:
- prețul gazelor,
- tarife de transport și distribuție,
- taxe stabilite de stat,
- și marja de profit a furnizorului.
Potrivit unei analize realizate de Dumitru Chisăliță, dintr-o factură de 500 de lei, doar aproximativ 260 de lei reprezintă contravaloarea gazului consumat. Restul sunt tarife, taxe și profit.
Plafonarea: protecție socială sau ajutor pentru cei cu bani?
În 2022, pe fondul crizei energetice declanșate de războiul din Ucraina, Guvernul a plafonat prețul gazelor pentru consumatorii casnici, pentru a limita creșterea explozivă a facturilor.
Schema a fost prelungită succesiv și este, în prezent, valabilă până la 1 aprilie 2026.
Prețul plafonat pentru populație este de 0,31 lei/kWh.
Este acesta un preț „corect”? Dumitru Chisăliță spune clar că nu.
Între timp, datele de pe Bursa Română de Mărfuri (BRM) arată că gazele naturale se tranzacționează la 267–278 lei/MWh, adică 0,267–0,278 lei/kWh – sub plafonul impus de stat.
Cu alte cuvinte, consumatorii non-casnici care cumpără pe piața liberă plătesc deja mai puțin decât populația, protejată teoretic prin plafonare.
Această situație explică de ce, în opinia expertului, plafonarea și-a pierdut sensul economic.
„Din punctul meu de vedere, plafonarea trebuia ridicată de mult. Pentru că ea nu-și mai produce efecte (adică nu mai asigură gazele la cele mai mici prețuri de pe piață – n.red.) din aprilie 2024.
De la acel moment, plafonarea este doar o schemă care leagă prețul final al gazului de costurile pe care le are un furnizor. Ea trebuia ridicată de mult, din acest punct de vedere.
Plafonarea nu aduce, de fapt, beneficii reale pentru toți consumatorii. Ea le-a adus beneficii reale celor care aveau mulți bani. Nu celor care aveau puțini bani”, a explicat Dumitru Chisăliță pentru SpotMedia.ro.
Motivul: plafonarea s-a aplicat uniform, indiferent de venit sau consum. Cine consumă mult – de regulă, pentru a încălzi locuințe mari – primește cel mai mare sprijin, în valoare absolută.
Iar costurile acestei scheme de plafonare nu au dispărut. Ele au fost acoperite din bani publici – taxe, impozite și tarife plătite de toți cetățenii, inclusiv de cei vulnerabili.
Liberalizăm sau nu? Marea problemă: incertitudinea
Într-un scenariu stabil – fără șocuri geopolitice majore – Dumitru Chisăliță spune că tendința prețurilor la gaze este una de scădere în următorii ani. În aceste condiții, menținerea plafonării nu ar avea logică economică.
Dar apare o problemă politică.
„Sub acest stindard al plafonării, statul a impus foarte multe taxe și suprataxe. Taxă dacă faci, taxă dacă depășești, taxă, taxă, taxă… Din aceste taxe, statul a adunat foarte mulți bani.
Dacă sistemul de plafonare dispare, atunci dispar și toate aceste taxe și suprataxe asociate. Și, pe cale de consecință, și banii pe care statul îi colecta din aceste surse.
Dispar miliardele care veneau din aceste taxe și suprataxe, se dezechilibrează bugetul. Așa că e foarte posibil să se găsească o construcție prin care plafonarea să se mențină și dincolo de data de 1 aprilie 2026. Nu pentru consumator. Ci ca să continue să aducă bani la stat”, a explicat Dumitru Chisăliță pentru SpotMedia.ro.
Guvernul evită să spună clar ce va face după 1 aprilie 2026. Această incertitudine blochează piața: producătorii și importatorii amână vânzările de gaze, în condițiile în care nu știu dacă, din aprilie, statul va veni cu un nou preț plafonat.
Lichiditatea (adică numărul de tranzacții - n.red.) pe BRM scade. Iar furnizorii ajung să cumpere gaze mai scumpe, doar ca să fie sigur că au gaze și pot să își respecte contractele.
„Toate aceste riscuri sunt fabricate administrativ, nu economic”, avertizează expertul Dumitru Chisăliță. Întreaga analiză, aici.
De unde vor veni gazele Europei: SUA în locul Rusiei
Pe termen lung, prețurile din România vor fi influențate de ce se întâmplă pe cea mai mare piață de gaze din Europa: Title Transfer Facility (TTF), hub-ul virtual de vânzare a gazelor din Olanda.
TTF nu stabilește prețul din România, dar funcționează ca un barometru și îl influențează.
Faptul că suntem pe o piață internațională e important. Motivul: chiar dacă producem gaze ieftin, ele riscă să meargă în mare proporție la export, în funcție de interesul comercial al celui care le vinde. Iar locul gazelor ieftine ar fi ocupat de gaze de import, potențial mai scumpe.
Marea schimbare este că Europa a început să înlocuiască gazele rusești cu gaz natural lichefiat (GNL), adus în special din SUA. Grecia devine un punct-cheie de intrare, iar de acolo, prin conducte, gazele ajung în Europa Centrală și de Est.
În acest context, contează tot mai mult relația dintre TTF și Henry Hub, principalul hub de gaze din SUA.
Gazele americane sunt mai ieftine la sursă, dar prețul lor crește pe drum: lichefiere, transport, regazificare și o primă de risc legată de instabilitatea geopolitică din Europa. În cazul în care gazele vin din Qatar, se adaugă o primă pentru instabilitatea din Orientul Mijlociu.
Cele trei scenarii pentru prețurile gazelor, în următorii ani:
Pentru a înțelege ce urmează, Dumitru Chisăliță conturează 3 scenarii.
Scenariul 1: piață relativ stabilă (cel mai probabil)
Europa importă mult GNL din SUA și Qatar, fără perturbări geopolitice majore.
- Henry Hub: 10–14,3 EUR/MWh
- TTF: 22–35 EUR/MWh
- Diferența de preț („spread”): 12–22 EUR/MWh
Prețurile sunt mai mici decât în criza din 2022, dar nu ajung la niveluri foarte joase, din cauza costurilor și riscurilor.
Scenariul 2: ofertă mare, cerere mică (cel mai bun pentru consumatori)
Dacă infrastructura GNL este finalizată, iar cererea rămâne scăzută inclusiv în Asia, prețurile pot coborî mai mult.
- Henry Hub: 8–11 EUR/MWh
- TTF: 15–25 EUR/MWh
- Diferența de preț: 9,5–16 EUR/MWh
Scenariul 3: șocuri și crize (cel mai riscant)
În cazul unor crize geopolitice sau al unor dezechilibre majore de cerere și ofertă:
- Henry Hub: 12,7–19 EUR/MWh
- TTF: 40–80 EUR/MWh
- Diferența de preț: 32–63 EUR/MWh
Puteți citi integral analiza realizată de Dumitru Chisăliță, aici.
Concluzia: nu neapărat mai scump, dar mai imprevizibil
Pe termen mediu și lung, gazele nu vor deveni automat mai scumpe. Dar, pe măsură ce Europa înlocuiește gazele rusești cu LNG din SUA, volatilitatea va crește.
Iar într-o piață volatilă, soluția pentru un preț accesibil nu e plafonarea. Soluția o reprezintă regulile clare și predictibile. Fără ele, chiar și gazele mai ieftine pot ajunge scumpe, în factura finală.