În 2026, factura la curent va crește din nou. Nu pentru că România nu ar avea resurse de producție relativ ieftine, ci pentru că prețul final al curentului este rezultatul unui lanț lung de costuri, decizii și blocaje structurale.
Ce ține de stat, ce ține de piață și ce poate face fiecare dintre noi pentru a-și ține factura sub control – dincolo de discursuri facile și explicații convenabile – afli din acest articol.
Mitul curentului „ieftin” și efectul plafonării
Pentru mulți clienți casnici cu consum redus, plafonarea prețurilor din perioada 1 ianuarie 2023 – 15 iulie 2025 a creat impresia că energia electrică este, în mod natural, ieftină în România.
Percepția a fost amplificată de un discurs populist-naționalist care susține ideea că, atâta vreme cât avem resurse interne de producție – precum apa folosită de Hidroelectrica în cele 188 de hidrocentrale – am putea și chiar ar trebui să primim curent la prețuri infime.
Este o ipoteză seducătoare, mai ales pentru cei cărora le este greu să-și plătească facturile. Din păcate, e falsă.
Cum se formează, de fapt, prețul la energie electrică
Ca să ajungă la priză, energia electrică parcurge un drum lung.
Este produsă în hidrocentrale, centrale nucleare, parcuri eoliene sau centrale pe gaze și cărbune, apoi este transformată și injectată în rețeaua de transport administrată de Transelectrica. De aici, energia ajunge în diferite zone ale țării, unde este din nou transformată și preluată de rețelele de distribuție.
Distribuitorii sunt monopoluri naturale pe zone geografice bine definite. De exemplu, Rețele Electrice România – parte a grupului PPC – asigură distribuția în București, Ilfov și Giurgiu.
Consumatorii casnici nu cumpără însă curentul nici de la producător, nici de la transportator, nici de la distribuitor, ci de la furnizor.
Furnizorul este cel care estimează cât și când vom consuma, cumpără energia în avans și își asumă riscurile pieței.
Dacă noi consumăm mai mult decât a estimat, el riscă să cumpere energie foarte scump, pe termen scurt. Dacă consumăm mai puțin, poate rămâne cu energie pe care o vinde în pierdere sau chiar plătește ca să o plaseze. Activitatea de furnizare este, așadar, mult mai riscantă decât pare.
De ce nu plătim doar „curentul”
Pe lângă prețul energiei, fiecare verigă din acest lanț percepe tarife stabilite de stat, prin Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE). În plus, statul adaugă o serie de taxe:
- accize;
- certificate verzi, pentru susținerea energiei regenerabile;
- contribuții de cogenerare, pentru CET-uri.
O analiză realizată de Asociația Energia Inteligentă (AEI) pe care o puteți citi integral aici arată că, dintr-o factură de 500 de lei, doar aproximativ 200 de lei reprezintă costul efectiv al energiei consumate. Restul sunt tarife și taxe stabilite de stat. Și care duc bani la stat.
Aceste componente explică și de ce facturile vor crește din nou începând cu prima lună a anului viitor.
Tarifele cresc din 2026: cât și de ce
ANRE a pus în dezbatere publică proiectele de creștere a tarifelor pentru transportul și distribuția energiei electrice. Găsiți toate propunerile pentru creșterea tarifelor AICI.
Tariful de transport crește, în medie, cu aproximativ 10,3%.
Tarifele de distribuție cresc între 1,7% și 9,4%, în funcție de operator. Există și o excepție: Distribuție Energie Oltenia, unde tarifele scad cu aproximativ 7,5%.
Potrivit estimărilor Asociației Energia Inteligentă, impactul cumulat al acestor modificări se va traduce într-o creștere medie a facturilor de circa 3%.
Nu este o explozie de preț, dar se adaugă altor scumpiri. Cumulate, se vor simți în buzunarul fiecăruia dintre noi.
Ce poți face: comparatorul ANRE
După reliberalizarea pieței, o parte din politicieni și analiști a susținut că facturile „au crescut de două sau trei ori”. În unele cazuri punctuale, acest lucru poate fi adevărat. Dar nu a fost o tendință generalizată.
Mulți consumatori puteau evita creșteri mari folosind comparatorul de prețuri de pe site-ul ANRE și optând pentru un preț mai mic decât cel pe care l-au plătit.
Procedura este simplă. Accesezi comparatorul AICI.
Selectezi „energie electrică”, tipul de client „casnic”, energie pe care o ceri la „joasă tensiune”, zona de distribuție și un consum lunar realist. Dacă vrei stabilitate, alegi preț fix și contracte pe minimum un an.
Pentru cel mai mic preț, este recomandată bifarea opțiunii „oricare” la energia din surse regenerabile. Ofertele exclusiv „verzi” sunt mai scumpe și nu elimină, în realitate, energia din cărbune din sistem, ci o redistribuie către alți consumatori.
În topul ofertelor disponibile, se pot găsi prețuri cu aproximativ 50–60% mai mari decât cele din perioada plafonării. Sigur că sunt unele și cu 200–300% mai mari, dar nimeni nu te obligă să le alegi pe acelea.
Evită serviciul universal, din cauză că este – prin definiție – penalizator. Furnizorul de serviciu universal – numit „de ultimă instanță” – se schimbă lunar.
În această lună poate fi Hidroelectrica, iar prețul poate fi competitiv. Luna viitoare, poate fi un furnizor care cumpără mai degrabă energie din cărbune, mai scumpă. Și – pe cale de consecință – îți va da un preț mai mare.
De ce plătim mai mult decât în Europa de Vest
O analiză realizată de Dumitru Chisăliță, expert în energie și președintele Asociației Energia Inteligentă, arată că România plătește, în medie, mai mult pentru energie electrică decât state vest-europene cu un nivel de trai mai ridicat.
Comparația se referă la prețul energiei pe piețele angro, nu la factura finală, care include taxe și tarife diferite de la o țară la alta.
Unul dintre motivele diferenței de preț ține de modul în care se aprovizionează furnizorii.
Cea mai avantajoasă cale este prin contracte bilaterale pe termen lung. După criza energetică și plafonările din 2023, mulți furnizori români au ajuns să evite aceste contracte și să cumpere mai mult din Piața pentru Ziua Următoare (PZU).
PZU este o piață cuplată cu cele din Ungaria, Bulgaria și Grecia și, indirect, cu restul UE. Asta înseamnă că prețurile se formează printr-un algoritm numit EUPHEMIA, care stabilește fluxurile de energie în limita capacităților de transport existente.
Problema este că, în urma războiului, cererea de energie din Ucraina și Republica Moldova a crescut masiv. În aceste condiții, liniile de interconectare dintre Europa Centrală și Est funcționează la capacitate maximă sau sunt restricționate din motive de siguranță.
Rezultatul: energia mai ieftină din Vest nu poate ajunge suficient în Est, unde prețurile rămân mai mari.
„Nu există dovezi publice sau investigații oficiale care să indice că ţările din Europa Centrală au introdus sau menținut intenționat aceste limitări pentru a favoriza țările vestice, dar aceasta a determinat o creștere de preț a energiei electrice în Europa de Est.
Disparitatea «imensă» a prețurilor în principal în Bulgaria, Grecia și România împotriva restului țărilor se bazează pe o varietate de date, «atât aparente, cât și ascunse», ca fiind climatice, geopolitice și structurale (amestec de generație, rețele, interconexiuni)”, susține Dumitru Chisăliță.
Expertul citat a analizat prețurile de pe PZU. Și a constatat că diferențele de preț dintre Est și Vest sunt reale și consistente.
Mai clar, în graficul de mai jos realizat de Dumitru Chisăliță (reinterpretat grafic aici, pentru claritate pe platforma WordPress):
2022 Vest ▬▬▬▬▬▬▬▬ 248 EUR/MWh
Est ▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬ 265 EUR/MWh
2023 Vest ▬▬▬▬ 99 EUR/MWh
Est ▬▬▬▬▬ 105 EUR/MWh
2024 Vest ▬▬▬▬ 81 EUR/MWh
Est ▬▬▬▬▬▬ 102 EUR/MWh
Iată și o comparație realizată de expert a prețurilor de pe PZU dintre Austria, Germania și România:
2021
Austria ▬▬ 115 EUR/MWh
Germania ▬▬ 107 EUR/MWh
România ▬▬ 100 EUR/MWh
2022
Austria ▬▬▬▬▬ 261 EUR/MWh
Germania ▬▬▬▬ 235 EUR/MWh
România ▬▬▬▬▬ 269 EUR/MWh
2023
Austria ▬▬ 102 EUR/MWh
Germania ▬▬ 95 EUR/MWh
România ▬▬▬ 108 EUR/MWh
2024
Austria ▬▬ 81,5 EUR/MWh
Germania ▬▬ 78 EUR/MWh
România ▬▬▬ 103 EUR/MWh
2025 (estimat)
Austria ▬▬ 95 EUR/MWh
Germani ▬▬ 90 EUR/MWh
România ▬▬▬ 110 EUR/MWh
„Cu alte cuvinte, efectul blocajului curgerii energiei ieftine din vestul Europei în estul Europei este real, dar intenția nu este dovedită. Blocajul provine mai degrabă din:
- subdimensionarea istorică a rețelelor;
- întârzieri în proiectele de interconectare (inclusiv cu Ungaria și Slovenia);
- fluxuri neplanificate dinspre Germania și Cehia («loop flows»);
- creșterea bruscă a cererii în Sud-Est (inclusiv din cauza tranzitului spre Ucraina)”,
a mai constatat Dumitru Chisăliță. Întreaga analiză a expertului, AICI.
Ce ar trebui să facă Guvernul
Dumitru Chisăliță identifică și soluțiile, în analiza sa:
- investiții în rețelele de transport;
- investiții în producție ieftină și stocare;
- reducerea fiscalității din energie;
- investiții în eficiență energetică.
Toate acestea ar reduce prețul energiei, dar presupun ca statul să renunțe la unele venituri și să investească masiv.
„Cum stau lucrurile: e o diferență între ce se poate face și ceea ce se vrea (la nivel de Guvern - n.red.) și se va face, propriu-zis.
Ce am făcut eu a fost să identific breșele. Zone în care lucrurile trebuie îmbunătățite, astfel încât prețul energiei să scadă.
Dacă cei care sunt sau nu la butoane vor acționa în consecință, nu știu.
Din tot ce am propus, reducerea fiscalității este singura pe care o poți face în 24 de ore.
Toate celelalte sunt măsuri al căror impact se va vedea pe termen mediu și lung.
Dacă te apuci de ele la 1 ianuarie 2026, cam în 3 ani vei vedea rezultatele. Sunt construcții care durează.
Dar acele rezultate care ar rămâne pe termen lung. Dacă spre exemplu, reduc consumul tehnologic pe termen lung cu 2%, efectele îmi vor rămâne pe termen lung.
Problema este că orice s-ar face în acest sens, principalul perdant ar fi bugetul statului. Există o balanță în care se pun lucrurile. Să zicem: reducerea deficitului și a inflației sau o construcție pe termen mediu, care să aducă beneficii reale pe termen mediu?
Primează soluțiile pentru rezolvarea unor probleme pe termen scurt. Deși prețurile mari la energie înseamnă industrie care se închide. Înseamnă bani care pleacă din România. Înseamnă oameni mai săraci.
Chiar dacă pe termen scurt scapi țara de criză, la nivel fundamental, să nu iei măsurile despre care vorbim e foarte rău”, a explicat Dumitru Chisăliță pentru Spotmedia.ro.
Concluzie
Pe termen scurt, singura pârghie reală de a nu plăti mai mult rămâne fiecăruia dintre noi atenţia la ofertele din piață și la propriul consum.
Dar pe termen mediu și lung, fără investiții în rețele, producție și eficiență energetică, România va continua să plătească mai mult pentru curent într-o piață europeană tot mai fragmentată.
Diferența dintre un curent scump temporar și unul structural stă, în final, în deciziile politice care nu se mai iau.