Ministrul Muncii, Florin Manole, nu este de acord cu ideea premierului Ilie Bolojan, că ajutoarele de şomaj trebuie scăzute, el declarând că a avut o discuţie cu acesta şi i-a spus că opiniile sale sunt total diferite.
Potrivit ministrului, şomajul nu este o formă de lene şi nu se dă pentru oameni care nu vor să muncească, ci îl primeşte astăzi doar cineva care a muncit, pentru că se calculează pentru cei care au lucrat o perioadă de timp.
”Nu avem un proiect în acest sens, dar am avut o discuţie faţă în faţă cu premierul, despre subiectul acesta şi opiniile mele, pe care le-am spus sincer şi colegial, sunt total diferite. Ajutor de şomaj primeşte astăzi doar cineva care a muncit, nu cineva care a stat degeaba, pentru că ajutorul de şomaj se calculează pentru cei care au lucrat o perioadă de timp.
Deci cine a lucrat şi a avut un salariu decent, un salariu mediu, să zicem, în această ţară, nu se va mulţumi să stea acasă pe 15, maxim 20% din venitul pe care l-a avut când lucra, pentru că are un anumit standard de viaţă, are nişte cheltuieli şi nu le poţi susţine cu cele câteva sute de lei care reprezintă ajutorul de şomaj.
Aşadar, nu, nu cred că ajutorul de şomaj se dă pentru oameni care nu vor să muncească, se dă pentru oameni care au muncit şi se dă din contribuţia lor de pe urma muncii lor. Asta nu este o părere, este un fapt, aşa este legea”, a spus ministrul Muncii, în emisiunea România Politică de la Prima News.
El a precizat că, dacă nu munceşti, nu poţi să primeşti şomaj când rămâi fără loc de muncă.
”Deci doar cei care au muncit primesc ajutorul de şomaj, nu cei care stau degeaba. Iar şomajul nu este o formă de lene, şomajul este un moment dificil în viaţa unei persoane, când tocmai ţi-ai pierdut un loc de muncă. Nu ştiu pe nimeni în lumea asta să se bucure când pierde locul de muncă, dimpotrivă”, a arătat Manole.
Florin Manole a amintit că în pachetul pe care PSD l-a propus deja pentru relansarea economiei există facilităţi pentru companiile care angajează şomeri, pentru companiile care angajează tineri care debutează în câmpul muncii.
”Avem măsuri şi pentru mame, pentru victimele violenţei domestice. (..) O altă măsură este aceea, şi am vorbit şi despre asta, de a reduce pentru un an, pentru doi ani, poate contingentul de lucrători străini în această ţară. Oamenii aceia sunt totuşi oameni care muncesc foarte bine, apreciem asta, ei primesc salarii, plătesc taxe în această ţară, trebuie să aibă drepturile protejate, dar cred că, dacă reducem un pic contingentul, pentru o perioadă de timp, pentru a lăsa mai mult spaţiu pentru lucrătorul din România, nu cred că este o greşeală sau o eroare”, a subliniat Florin Manole.
Premierul Ilie Bolojan a declarat, miercuri, că trebuie să lucrăm la reducerea ajutoarelor de şomaj, la eliminarea oricăror forme de a fugi de munca reală şi trebuie să eliminăm posibilităţile de pensionare anticipată, dar şi să ne reducem angajaţii din sectorul public în foarte multe zone unde personalul este supradimensionat.
