Procurorul general Gabriela Scutea oferă primele detalii despre ancheta de la Neamţ

Procurorul general Gabriela Scutea oferă primele detalii despre ancheta de la Neamţ
Foto: Inquam Photos / Octav Ganea
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Procurorul general, Gabriela Scutea, a anunţat, duminică dimineaţă, că, „în acest moment, locul incendiului începe să fie pus la dispoziţie pentru efectuarea cercetării”.

Scutea a refuzat să vorbească despre eventuale piste ale investigaţiei, înainte de a fi gata cercetarea la faţa locului.

Într-o intervenţie telefonică la Antena3, ea a spus că în mod evident sunt probe compromise de foc, dar la Piatra Neamţ se află cei mai buni specialişti în criminalistică în locuri afectate de incendii, aşa că tot ce se va putea recupera va fi expertizat rapid şi concluziile puse la dispoziţia anchetatorilor.

„Primul lucru care este foarte-foarte important în această investigație și care poate să orienteze activitățile este să se efectueze această cercetare. De aici vor rezulta variante de anchetă și vom avea în vedere faptul că sunt aspecte de ținut cont cu privire la asigurarea condițiilor tehnice pentru exploatarea acestora în cadrul spitalului.

ADVERTISING

(...) Este clar că sunt probe compromise din cauza incendierii, dar toate activitățile se desfășoară pentru a vedea cât mai putem să folosim de acolo”, a spus procurorul general.

Întrebată de moderator despre când va fi gata ancheta şi dacă se fac deja audieri în acest caz, Scutea nu a avansat un termen cert şi a precizat că se fac acte de cercetare, dar nu a vrut să spună cine şi dacă a fost audiat de procurori până acum.

Scutea a precizat că până în prezent dosarul referitor la Maternitatea Giulești a fost singurul cu implicații în ceea ce privește un incendiu de asemenea amploare într-un spital.

ADVERTISING

De caz se ocupă procurorii care au anchetat incendiile de la Maternitatea Giulești și Colectiv

Parchetul General a început cercetarea penală pentru infracţiunea de ucidere din culpă.

Toate informațiile despre tragedia de la Spitalul Județean din Piatra Neamț

Zece pacienţi au murit şi şapte persoane, inclusiv un medic, sunt în stare gravă în urma incendiului izbucnit sâmbătă la Spitalul Judeţean Piatra Neamţ.

Incendiul de la Piatra Neamţ: Anunţ despre victimele care au murit în spitalul groazei

Şeful IGSU, Dan Paul Iamandi, a declarat că a dispus crearea a două comisii vizând incendiul. Una dintre comisii va determina cauza probabilă a incendiului, iar cea de a doua va verifica respectarea condiţiilor de autorizare, respectiv dacă în ultima perioadă s-au făcut modificări care impuneau solicitarea unei autorizaţii de la ISU.

ADVERTISING

Spitalul din Piatra Neamţ are autorizaţie de securitate la incendiu dinainte de Revoluţie. Nu există responsabili pentru prevenirea incendiilor şi cineva desemnat să intervină dacă ia foc

Incendiul de la Piatra Neamţ. Prefectul spune că secţia care a ars a fost mutată, fără să existe nici măcar notificare la DSP, ceea ce era obligatoriu

La rândul său, premierul Ludovic Orban a susţinut că, din declaraţiile făcute în urmă cu câteva zile de managerul spitalului, se ştie că erau prevăzute lucrări de instalaţii pentru mărirea numărului de paturi la ATI.

Imagini cutremurătoare din secția ATI a spitalului din Piatra Neamț care a fost mistuită de foc (Galerie foto)

Presa internațională a relatat pe larg despre noua tragedie de la București, în termeni deloc măgulitori pentru România.

Cum comentează presa străină tragedia de la Piatra Neamț

Au apărut și declarațiile politice, cu scopul de a pasa vinovăția pentru această nouă tragedie care încearcă România. Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, spune că suntem toți vinovați, în timp ce Ionel Arsene, președintele PSD al Consiliului Județean Neamț, cere politicienilor să nu se cațere pe cadavre, în căutarea vinovaților.

Tragedia de la Piatra Neamț: Tătaru zice că suntem toți vinovați, Arsene (PSD) cere politicienilor să nu se cațere pe cadavre

Filmul tragediei de la Piatra Neamţ: Salvatorii au ajuns în 5 minute şi au stins incendiul în 20! Au fost implicați 140 de pompieri, medici și asistenți


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇