Când profesoara Alicja Krzemień a decis să transforme una dintre cele mai mari halde de steril din cărbune din Polonia într-o pajiște înfloritoare, s-a confruntat cu o bătălie foarte dificilă.
Împreună cu colegii săi cercetători din cadrul unei colaborări finanțate de UE, denumită RECOVERY, echipa sa a readus la viață terenul sterp de la mina Janina din Libiąż, din sudul Poloniei.
Au aplicat substituenți de sol cu scopul de a asigura o structură adecvată, pH, nutrienți și materie organică pentru a susține viața. Unele dintre primele semințe pe care le-au semănat au fost cele de muștar alb, ca parte a testelor controlate pentru a evalua eficacitatea noilor amestecuri de sol.
„În primul rând, am așteptat ca muștarul alb să crească, pentru a vedea dacă germinează sau nu”, își amintește Krzemień. „Apoi, am văzut că unele plante se simțeau foarte bine în substituenții noștri de sol, crescând și înflorind.”
După ce au refăcut solul, viața a revenit. Au venit iepuri ca să ronțăie lăstarii tineri, au apărut zumzăind insecte mai mici și, în cele din urmă, albinele – semne inconfundabile că viața s-a întors în regiunea Janina, în doar doi ani.
Krzemień a declarat că niciuna dintre aceste lucrări nu ar fi fost posibilă fără sprijinul Fondului de cercetare pentru cărbune și oțel (RFCS). Ea consideră că, deși investițiile în cercetarea minieră nu sunt populare, acestea sunt în continuare esențiale pentru dezvoltarea de soluții practice pentru tranziția energetică.
„În prezent, RFCS este singura schemă de finanțare care susține eforturile noastre de a găsi soluții tangibile care să aibă cu adevărat impact pe termen lung asupra societății”, a spus ea.
Privind în perspectivă
Pe măsură ce Europa trece la energia regenerabilă pentru a-și îndeplini obiectivele climatice ambițioase, cercetătorii concep metode inovatoare de a restaura terenurile afectate de mineritul cărbunelui.
După reabilitarea solului, următoarea întrebare este cum să se utilizeze cât mai bine zona. Ar trebui să devină o pădure sau o pajiște? Un spațiu comunitar sau un parc fotovoltaic?
Pentru a aborda acest lucru, echipa RECOVERY a dezvoltat o metodologie care să ajute experții și comunitățile să ia decizii ecologice și viabile din punct de vedere financiar.
„Trebuie să existe o justificare bună pentru motivul pentru care se planifică o anumită soluție după închiderea minei”, a declarat Krzemień, care a coordonat activitatea cercetătorilor. „Întrebarea era: care ecosistem ar genera cea mai mare valoare?”
Valoarea naturii
Pentru a stabili acest lucru, au apelat la conceptul de servicii ecosistemice, care corelează mediul cu societatea și economia, cuantificând modul în care natura oferă oamenilor valoare.
Aceasta include produse tangibile, cum ar fi lemnul, apa și culturile – denumite servicii de aprovizionare – dar și beneficii mai puțin vizibile, cum ar fi aerul curat, stocarea carbonului și spațiul de agrement.
Profesorul Pedro Riesgo Fernández de la Universitatea din Oviedo, Spania, a explicat că echipa a conceput o modalitate de a pune un preț pe aceste servicii indirecte. Au folosit ca punct de referință sechestrarea carbonului – procesul de captare și stocare a CO2 din atmosferă.
Prețul se bazează pe sistemul UE de comercializare a certificatelor de emisii, prin care întreprinderile trebuie să cumpere sau primesc autorizații privind emisiile de gaze cu efect de seră, plafonul global al emisiilor fiind redus în fiecare an. Acest sistem stabilește un preț pentru carbon, care poate fi apoi utilizat pentru a măsura valoarea lucrărilor de restaurare.
Cu șase studii de caz și parteneri din Germania, Spania, Polonia și Cehia, cercetătorii au arătat modul în care abordarea lor ia în calcul diferențele locale și permite evaluarea sistematică a ecosistemelor.
„Localizarea fiecărei mine este diferită, deci aceeași abordare are rezultate diferite în contexte diferite”, a declarat Krzemień.
Soluții specifice locului
La mina Figaredo din nordul Spaniei, s-au luat în considerare șase scenarii după consultarea cu asociații comunitare locale, experți în minerit, sindicate și ONG-uri de mediu. Scenariile au variat de la o plantație de pini și creșterea vitelor la panouri solare și o zonă de agrement.
După evaluarea serviciilor ecosistemice, a condițiilor locale și a costurilor, echipa a constatat că transformarea zonei într-o pășune pentru vite oferă cel mai bun echilibru.
„În prezent aici există vite, dar și cai”, a spus Riesgo Fernández. „Metodologia noastră ne permite să stabilim cu precizie scenariul cel mai interesant pentru un anumit loc, luând în considerare caracteristicile sale și folosind ca referință valoarea unei tone de emisii de CO2.”
Noi fundații
Dar înainte de a decide care ecosistem ar fi cel mai bun într-o anumită locație, Krzemień a explicat că terenul degradat trebuie restaurat.
Echipa sa a găsit o modalitate de a transforma în materie potrivită pentru plante haldele de steril dure și acide – un element tipic al zonelor de post-exploatare a cărbunelui din Europa. Au obținut acest lucru amestecând materialele rămase din alte industrii, cum ar fi deșeurile tratate, piatră zdrobită sau calcar pentru a reduce aciditatea și compost natural din ciuperci.
Aceste ingrediente au transformat terenul sterp în sol în care plantele pot crește din nou.
Această abordare de recuperare a solului este utilizată în prezent la mina Velenje din Slovenia, ca parte a GreenJOBS, un nou proiect finanțat de UE, coordonat de Riesgo Fernández, care se desfășoară până la sfârșitul anului 2025.
Cercetătorii au pus la dispoziție toate descoperirile lor pe site-ul proiectului, inclusiv ghiduri detaliate privind cele mai bune practici.
Abordarea lor se poate extinde acum dincolo de regiunile carbonifere, oferind soluții oriunde este necesară restaurarea terenurilor.
„Metodologia noastră nu este doar pentru zonele post-miniere. Este valabilă pentru orice zonă care necesită restaurare, indiferent de motiv”, a declarat Riesgo Fernández.
Inițiative precum RECOVERY marchează o schimbare în modul în care Europa gestionează efectele mineritului de cărbune. Acestea demonstrează că restaurarea inovatoare a naturii poate oferi beneficii sociale și de mediu pentru comunitățile locale și nu numai.
Pe măsură ce continentul avansează spre neutralitatea climatică, aceste noi metode contribuie la crearea fundației unui viitor mai ecologic și mai rezilient.
Articol scris de Kaja Šeruga
Cercetarea menționată în acest articol a fost finanțată de Fondul de cercetare al UE pentru cărbune și oțel (RFCS). Opiniile persoanelor intervievate nu reflectă neapărat opiniile Comisiei Europene.
Acest articol a fost publicat inițial în Horizon, revista de cercetare și inovare a UE.
Mai multe informații