Prima reacție a șefului USR, după demisia lui Moșteanu

Prima reacție a șefului USR, după demisia lui Moșteanu
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Liderul USR, Dominic Fritz, a avut o reacţie imediată la decizia anunţată de colegul Ionuț Moșteanu, care şi-a prezentat vineri demisia din funcţia de ministru al Apărării, după ce ieri a izbucnit un scandal legat de informaţii false publicate într-un CV oficial:

„Am un mare respect pentru decizia lui Ionuț Moșteanu de a se retrage din funcția de ministru al Apărării Naționale.

A fost un ministru integru, implicat și respectat de parteneri internaționali. Îi mulțumesc pentru că a ajutat România, cu toată energia lui, în vremuri periculoase. Programul SAFE, prin care vom investi peste 16 miliarde de euro în înzestrarea Armatei în următorii ani, s-a negociat cu succes și datorită lui.

Îl știu pe Ionuț. Am trecut prin bune și grele. Este un om corect, un tată mândru și a ales să se implice cu curaj atunci când alții au preferat să nu se expună.

USR va rămâne neclintit în apărarea unei Românii europene, prospere și sigure".

O decizie strict personală

Ulterior, purtătorul de cuvânt USR, Cristian Seidler, a subliniat că demisia lui Ionuț Moșteanu e o decizie strict personală.

„A discutat, desigur, cu mai mulți dintre liderii partidului, dar decizia i-a aparținut în totalitate. Și aici de menționat faptul că Ionuț Moșteanu a fost un bun, chiar foarte bun ministru al Apărării”, a declarat Seidler, la B1 TV.

Ionuţ Moşteanu (USR) şi-a prezentat demisia din funcţia de ministru al Apărării, după ce ieri a izbucnit un scandal legat de informaţii false publicate într-un CV oficial.

Într-o postare pe Facebook, ministrul explică motivele gestului său și mulțumește colegilor și familiei pentru sprijin.

„Am discutat cu președintele, cu premierul, cu președintele partidului, cu o parte dintre colegii din USR și le mulțumesc pentru susținere și încredere. Fac acest gest cu asumare și respect față de Armata Română”, a scris Moșteanu.

Scandalul studiilor

Libertatea a relatat că ministrul Ionuț Moșteanu a ocupat, în 2015 – 2016, funcția de consilier de ministru în Ministerul Transporturilor, și de membru în CA al unor companii de stat, funcții care necesitau, conform legislației în vigoare la momentul respectiv, studii superioare.

Studiile superioare pe care șeful MApN le-a declarat în CV, în perioada respectivă, constau în diploma de la Universitatea Athenaeum, diplomă pe care ulterior și-a scos-o din biografiile oficiale. La rândul ei, universitatea arată că nu l-a avut pe Moșteanu niciodată student.

Joi, Ionuț Moșteanu și-a publicat pe Facebook diploma de licență obținută la Universitatea Bioterra, recunoscând jenat că licenţa de la Athenaeum era o minciună.

„Într-un CV făcut în 2016, pe un model preluat de pe internet, a rămas o greșeală care recunosc că mă jenează. Nu am dat prea multă atenție atunci acestor detalii. Pentru asta îmi cer scuze”, a explicat Moșteanu.

Întrebat despre acest subiect, premierul Ilie Bolojan a spus joi seara, la Digi24, că nu a selectat miniștrii în funcție de diplome, ci după modul în care lucrează cu ei, dar recunoaște că informațiile apărute public „nu îl pun într-o situație favorabilă” pe Ionuț Moșteanu.

„Miniștrii acestui guvern sunt propuneri ale unor partide politice din arcul guvernamental. E și cazul domnului Moșteanu”, a afirmat premierul. Bolojan a precizat că nu a analizat CV-urile atunci când a format echipa guvernamentală: „Eu am încercat să nu lucrez cu CV-uri, cu diplome, ci am încercat să mă duc să lucrez cu ministrul în sine.”


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇