Parlamentul a adoptat, miercuri, Strategia Naţională de Apărare a Ţării cu 314 de voturi ”pentru”, 43 ”împotrivă” şi 3 abţineri.
În cadrul dezbaterilor acestei strategii, preşedintele POT, Ana Maria Gavrilă, a anunţat că parlamentarii partidului pe care îl conduce vor vota împotrivă. Deputatul UDMR Ödön Szabó consideră această strategie este ”ceva de genul unui pom de Crăciun foarte bine ambalat”, deoarece abordează foarte multe teme.
Ana Maria Gavrilă a susţinut în discursul său că strategia face o confuzie între securitatea naţională şi apărarea ţării.
”Acest document este o scriere care face confuzia între securitatea naţională şi apărarea ţării. Scrierea prezintă manipularea informaţională ca pe o ameninţare, de parcă Nicuşor Dan a descoperit la Cotroceni apa caldă.
Încercări de influenţare a oamenilor există de când este lumea. Eminescu, Titulescu, Iorga vorbeau despre propaganda străină, dar statul foloseşte pretextul manipulării informaţionale ca să cenzureze cetăţenii, să le blocheze conturile, să le şteargă conturile de pe social media şi să-i hărţuiască pentru opţiunile lor politice”, a declarat Gavrilă, care a adăugat că POT va vota împotrivă.
Deputatul UDMR Ödön Szabó a asemănat strategia naţională de apărare cu un pom de Crăciun.
”Strategia abordează foarte multe teme, începând de la educaţie, cultură, tehnologie, demografie, pare în această perioadă ceva de genul unui pom de Crăciun foarte bine ambalat, dar eu cred că trebuie să avem nişte direcţii foarte stricte, clare, în această perioadă, pe care vom încerca să le impunem în politicile publice şi nu trebuie ca să derivăm de la acestea.
O să susţinem toate iniţiativele care vin să întărească independenţa Justiţiei, iar ceea ce se spune în această strategie sper să nu ne întoarcem în timp şi să vedem din nou că Justiţia este câmp tactic pentru serviciile secrete sau este folosită ca şi armă politică”, a afirmat deputatul UDMR, care a precizat că strategia va fi votată de parlamentarii Uniunii Democrate a Maghiarilor din România.
Deputatul PSD Mihai Fifor a remarcat că acest document nu se ascunde în spatele formulelor diplomatice.
”Identifică limpede riscurile, vulnerabilităţile şi provocările, dar evidenţiază totodată şi oportunităţile care pot transforma România într-un stat mai sigur mai respectat şi mai prosper. Conceptul central, independenţa solidară, defineşte perfect poziţia noastră de astăzi.
După două decenii ca membri ai NATO şi ai Uniunii Europene, România este o ţară matură, sigură de propriile capacităţi. Strategia fixează un adevăr pe care îl susţinem fără ezitare: independenţa nu înseamnă izolare, ci forţa de a acţiona împreună cu aliaţii, menţinând în acelaşi timp capacitatea de a ne apăra singuri interesele naţionale”, a declarat Mihai Fifor.
Senatorul PNL Nicoleta Pauliuc consideră că strategia trebuie să fie, înainte de toate, un contract între aleşi şi cetăţeni.
”Românii nu trăiesc în limbaj de «capabilităţi» şi «rezilienţă», ci în limbajul locurilor de muncă, al siguranţei, al serviciilor publice care funcţionează, al facturilor suportabile şi al încrederii că statul îi protejează când le este greu.
De aceea, după ce o adoptăm, această strategie trebuie pusă în mişcare prin politici publice, bugete şi termene clare, explicate oamenilor. Ca prim-vicepreşedinte şi senator PNL, spun apăsat: Partidul Naţional Liberal este principalul furnizor de astfel de politici”, a afirmat Nicoleta Pauliuc.
