Fostul premier croat Ivo Sanader a fost condamnat vineri la opt ani de închisoare pentru obţinerea în mod ilegal a unor fonduri pentru fostul său partid (Uniunea Democrată Croată, HDZ) prin virarea unor bani de la companii publice prin intermediul unei firme de marketing.
Sanader a respins acuzaţiile în acest caz şi este de aşteptat să conteste sentinţa de vineri la o instanţă superioară, transmite Reuters.
Decizia este urmarea rejudecării unui caz în care Ivo Sanader fusese deja condamnat în 2013 la nouă ani de închisoare, verdict ce a fost anulat de Curtea Supremă din motive procedurale.
În vârstă de 67 de ani, Sanader a condus guvernul croat între 2003 şi 2009, an în care a demisionat fără a oferi nicio explicaţie oficială.
A acoperit cazuri de finanțare ilegală
În procesul rejudecat, şeful completului de judecată a decis că Sanader a organizat un grup pentru activitate infracţională şi pentru acoperirea unor cazuri de finanţare ilegală, potrivit postului public de televiziune croat.
HDZ, care se află în prezent la guvernare, a fost amendată cu 3,5 milioane kune (547.071 dolari) şi trebuie să returneze şi aproximativ 14 milioane kune (2,188 milioane dolari) reprezentând fonduri obţinute ilegal.