Parlamentul a adoptat noile impozite pe case, mașini, câștiguri la bursă și din criptomonede. Ce se schimbă la CASS, dar și pentru firmele mici și mari

Parlamentul a adoptat noile impozite pe case, mașini, câștiguri la bursă și din criptomonede. Ce se schimbă la CASS, dar și pentru firmele mici și mari
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Parlamentul a adoptat, marți, legea care prevede majorarea impozitelor pe locuințe, mașini, câștigurile la bursă și veniturile din criptomonede.

Este vorba despre Legea privind stabilirea unor măsuri de redresare și eficientizare a resurselor publice și pentru modificarea și completarea unor acte normative, pe care Guvernul Bolojan și-a angajat răspunderea la 1 septembrie, însă proiectul a picat parţial la CCR.

Votul de marţi a fost unul covârșitor în favoarea proiectului reexaminat, înregistrând 253 de voturi "pentru", 128 de voturi "contra" și 3 abțineri, transmite Agerpres.

Legea urmează acum să fie transmisă președintelui pentru promulgare.

Prevederile cheie

Pachetul de măsuri, parte a celor cinci proiecte pentru care Guvernul Bolojan și-a asumat răspunderea, introduce o serie de modificări fiscale majore.

Cele mai importante sunt o creștere medie a impozitelor pe locuințe de aproximativ 80% şi o majorare de impozit pentru maşinile vechi.

De exemplu, pentru un autoturism cu motor de 1,6–2 litri şi normă Euro 0–Euro 3, impozitul va fi între 238 și 297 de lei, iar pentru Euro 5 - între 213 și 267 de lei, transmite Europa Liberă.

Impozite mai mari pe locuințe și terenuri (din 2026):

  • Creșterea valorii impozabile a locuințelor cu utilități de la 1.492 lei/mp la 2.677 lei/mp.
  • Introducerea unei taxe suplimentare de 0,9% pe suma care depășește pragul de 2,5 milioane de lei pentru clădirile rezidențiale.
  • Terenurile vor avea valori impozabile ajustate în funcție de destinație (cu excepții pentru mănăstiri, școli, clădiri sociale).
  • Toate evaluările imobilelor se vor realiza printr-un sistem informatic național automatizat.

Modificări la CASS:

  • Extinderea bazei de calcul pentru CASS, pentru persoanele independente, până la 72 de salarii minime brute (acum pragul este de 60 de salarii).

Noi taxe auto și ecologice:

  • Impozitul auto va fi calculat în funcție de norma de poluare și capacitatea cilindrică pe principiul „poluatorul plătește”
  • Pentru mașinile electrice se introduce o taxă fixă de 40 lei/an.
  • Vehiculele care depășesc valoarea de 375.000 de lei vor fi taxate suplimentar cu 0,9% pe suma ce depășește plafonul.

Marile companii

  • Deducerea pentru servicii externe (proprietate intelectuală, management, consultanță) către firme afiliate este plafonată la 1% din cheltuieli.

Taxe în turism și fiscalizarea criptomonedelor:

  • Se introduce impozitarea cu 16% a câștigurilor din monede virtuale.
  • Pentru închirierile în regim hotelier („short-term”), venitul net se calculează cu o cotă forfetară de 30%, iar pentru proprietățile cu peste 7 camere, activitatea devine impozitată ca activitate independentă. În plus, casa de marcat și bonul fiscal devin obligatorii la închirierea locuinței pe termen scurt

Impozitare pentru câştigurile de la bursă

Acestea sunt noile cote de impozitare pentru câștigurile obținute din transferul titlurilor de valoare și din operațiunile cu instrumente financiare derivate:

Tipul CâștiguluiDurata DețineriiCota VecheCota NouăDetaliu
Câștiguri pe Termen Lung≥365 zile1%3%Aplicabilă fiecărui câștig.
Câștiguri pe Termen Scurt<365 zile3%6%Aplicabilă fiecărui câștig

Măsuri de disciplină financiară

  • Capital social minim de 5.000 de lei pentru SRL-urile cu cifră de afaceri netă ce depășește 400.000 de lei (pentru cele nou înființate, pragul minim este de 500 de lei).
  • Vânzarea părților sociale este permisă doar cu notificarea prealabilă a Fiscului.
  • Firmele care nu depun situațiile financiare timp de cinci luni pot fi declarate inactive și dizolvate după un an.
  • Se elimină pragul de 50.000 de lei pentru utilizarea POS-urilor.
  • Toate firmele vor fi obligate să dețină un cont de plăți în România pe toată durata desfășurării activității.
  • Firmele noi vor fi obligate să deschidă acest cont în 60 de zile lucrătoare de la data înființării

Diferențe față de legea inițială și decizia CCR

Legea votată marți este o formă modificată a proiectului inițial, adoptat în septembrie 2025 și contestat la CCR de AUR, S.O.S și POT.

Curtea Constituțională a admis parțial obiecția de neconstituționalitate, constatând că majoritatea dispozițiilor din lege sunt constituționale, dar a obligat Parlamentul să reexamineze anumite prevederi.

Principalele diferențe și modificări aduse în urma deciziei CCR sunt:

  • Fără poligraf la ANAF: A fost eliminată prevederea care permitea testarea integrității (testarea poligraf) pentru personalul de conducere și de execuție din structurile de control ale ANAF/Fisc și ale Autorității Vamale Române. Totuși, au fost menținute prevederile care permit testarea integrității (fără menționarea poligrafului) pentru personalul de conducere și execuție din structurile de control ale Oficiului Național pentru Jocuri de Noroc.
  • Taxa Temu: Taxa de 25 de lei pe coletele cu valoare sub 150 de euro, provenite din afara UE, a primit un nou termen de intrare în vigoare, fiind decalată de la 1 noiembrie la 1 ianuarie 2026.

Ambele modificări au fost incluse în textul adoptat marți, Parlamentul conformându-se astfel cerinței de reexaminare a Curții Constituționale.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇