Președintele Nicușor Dan și-a numit, joi, noi consilieri în echipa de la Palatul Cotroceni, a anunțat Administrația Prezidențială.
Printre ei se numără și fostul ministru al Sănătății, Vlad Voiculescu, dar și Sorin Costreie, profesor de filosofie la Universitatea din București.
Decretele semnate de Nicușor Dan prevăd următoarele numiri din 17 noiembrie:
- Valentin-Sorin Costreie – consilier prezidențial Departamentul Educației și Cercetării;
- Vlad Ionescu – consilier de stat Departamentul Politică Externă;
- Mădălina-Gabriela Fătu – consilier de stat Secretariatul General al Administrației Prezidențiale;
- Vlad Vasile-Voiculescu – consilier onorific pentru reziliență, inovație și solidaritate europeană;
- Șerban Iftime – consilier onorific Departamentul Politici Economice și Sociale.
Vlad Voiculescu și Șerban Iftime sunt consilierii onorifici și nu vor fi remuneraţi.
Vlad Voiculescu, urmărit penal în dosarul vaccinurilor
Vlad Voiculescu va fi, din 17 noiembrie, consilier onorific pentru rezilienţă, inovaţie şi solidaritate europeană.
Fostul ministru al Sănătăţii este urmărit penal de către procurorii DNA, în dosarul vaccinurilor din pandemie. El este acuzat de abuz în serviciu, cu consecinţe deosebit de grave, dar şi complicitate la abuz în serviciu.
DNA îi anchetează și pe fostul premier PNL Florin Cîțu, dar și pe fostul ministru USR al Sănătății, Ioana Mihăilă. Procurorii spun că cei trei au achiziţionat mult mai multe doze de vaccin antiCovid decât era necesar, raportat la populaţia României, iar prin asta au făcut un prejudiciu la buget de peste 1 miliard de euro.
Este vorba de zeci de milioane de doze, cumpărate suplimentar față de cele care ar fi fost necesare pentru întreaga populație.
Cine este Sorin Costreie
Sorin Costreie se va ocupa de Departamentul Educație şi Cercetare. Prof. univ. dr. Sorin Costreie este prorector pentru Relaţii Publice şi Reţele Universitare al Universităţii din Bucureşti. Anterior, a fost prorector pentru relaţii internaţionale şi prodecan al Facultăţii de Filosofie în anii 2016 şi 2017, iar din 2011 este membru al Senatului universitar.
În 2016, Costreie a ocupat funcţia de consilier al ministrului şi secretar de stat în Ministerul Educaţiei, în mandatul ministrului Mircea Dumitru, actualmente rectorul Universităţii din Bucureşti.
De asemenea, între 2008 şi 2016, Costreie a condus Departamentul de Management al Calităţii din cadrul Universităţii din Bucureşti.
Este doctor în filosofie, cu o teză dedicată filosofiei matematicii, şi conferenţiar la Departamentul de Filosofie Teoretică al Universităţii din Bucureşti.
A studiat în Canada, Statele Unite, Germania, Spania şi Italia, iar în ultimii ani s-a concentrat pe domenii precum cunoaşterea matematică şi gândirea critică.
Din 2014, este membru al Comitetului Director al Societăţii Europene de Filosofie Analitică.
Șerban Iftime, fiul liderului PNL Botoșani
Șerban Iftime va fi consilier la Departamentul Politici Economice şi Sociale. El este fiul lui Valeriu Iftime, președinte al CJ Botoșani și al filialei locale a PNL, potrivit BotoșaniNews.
Șerban Iftimie este manager la o companie mare din domeniul utilităților, oferind servicii de inginerie pentru domeniul utilităților publice municipale (energie, apă, automatizări și SCADA)
