Iulian Fota, critic la adresa lui Nicușor Dan: Are tendința să păstreze oamenii lui Ciolacu. Nu există încă o viziune clară pe securitate

Iulian Fota, critic la adresa lui Nicușor Dan: Are tendința să păstreze oamenii lui Ciolacu. Nu există încă o viziune clară pe securitate
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Fostul consilier prezidențial pe securitate națională, Iulian Fota, avertizează că președintele Nicușor Dan riscă să repete greșelile fostelor administrații, dacă nu își consolidează rapid propria echipă și o direcție strategică coerentă în domeniul securității.

Într-un interviu acordat News.ro, Fota apreciază că noul șef al statului „a pornit pe un drum bun”, dar a făcut deja unele greșeli care ar putea afecta eficiența mandatului său.

„Are tendința să păstreze și să lucreze cu oamenii lui Marcel Ciolacu, ceea ce nu poate duce decât la aceleași rezultate pe care le-a obținut fostul premier”, a declarat Fota, sugerând că președintele trebuie să construiască o echipă proprie și loială, capabilă să livreze reformele promise.

Potrivit fostului consilier, România se află într-un moment delicat, în care provocările interne și regionale cer o conducere cu o viziune solidă în domeniul securității naționale. „Din punctul de vedere al agendei de securitate, nu văd încă viziune, nu există claritate. Instituțiile nu funcționează integrat, sunt multe lucruri de făcut pe multe domenii”, a spus Fota.

El consideră că Nicușor Dan ar trebui să devină un „președinte-comandant”, capabil să gestioneze situațiile de criză, inclusiv pe fondul conflictelor din regiune și al presiunilor economice. „Avem nevoie de un președinte-comandant în situații de război. Trebuie să ne pregătim pentru ce e mai rău, nu doar să sperăm la ce e mai bine”, a afirmat Fota.

În privința apelului făcut de președinte către mediul de afaceri pentru a sprijini reformarea statului, Fota a spus că această strategie este insuficientă:

„Președintele ar trebui mai întâi să valorifice oamenii competenți din administrația publică, care acum sunt marginalizați, și abia apoi să ceară sprijinul mediului de afaceri.”

Cu toate acestea, fostul consilier prezidențial a recunoscut și meritele președintelui Nicușor Dan, afirmând că acesta „a ameliorat principalele trei amenințări care planează asupra României” și a reușit să „reconecteze țara cu cancelariile occidentale”.

„Are o șansă reală să construiască o președinție solidă, dar trebuie să iasă din zona de ambiguitate și să definească mai clar direcțiile strategice ale României”, a concluzionat Iulian Fota.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇