În ultimul deceniu numărul adulților diagnosticați cu probleme de sănătate mintală s-a dublat, ajungând la 15% din totalul populației, dar statul alocă psihiatriei doar 2% din bugetul întregului sistem de sănătate.
Asociaţia Spitalelor Publice de Psihiatrie din România şi Asociaţia Română de Psihiatrie şi Psihoterapie solicită Guvernului şi Parlamentului să trateze sănătatea mintală ca pe o „prioritate strategică naţională“ şi să iniţieze o reformă profundă a sistemului psihiatric.
Documentul vine în contextul concluziilor Comitetului pentru Prevenirea Torturii al Consiliului Europei formulate în raportul publicat în luna octombrie.
Cele două asociații atrag atenția că bolnavii psihic și medicii psihiatri „luptă cu un sistem greoi, subfinanţat cronic, lipsit de o legislaţie adaptată la realităţile şi cerinţele actuale“ şi cu „prejudecăţi adânc înrădăcinate în societate“.
Pe lângă creșterea finanțării pentru sistemul psihiatric, deblocarea posturilor pentru medicii psihiatri și modernizarea infrastructurii spitalelor de profil, o cerință extrem de importantă a celor două asociații este „dezvoltarea serviciilor de psihiatrie comunitară pentru a decongestiona spitalele şi a facilita reintegrarea socială a pacienţilor“.
Psihiatria comunitară în comunism versus „nebunii politici“
Psihiatria comunitară a fost înființată la începutul anilor ʼ70 ai regimului comunist prin constituirea unor echipe multidisciplinare formate din medic psihiatru, psiholog, asistentă medicală, asistent social și ergoterapeut, care îngrijeau bolnavul mintal în cadrul comunității, așa cum se practică în statele cu sisteme de sănătate performante.
Măsura era dictată și de insuficiența spitalelor de psihiatrie și a azilelor în care ajungeau bolnavii mintal cu afecțiuni grave.
În paralel, însă, disidenții împotriva regimului erau internați periodic în spitale sau azile de boli psihice, cum a fost cazul disidentului Vasile Paraschiv, care a fost internat de mai multe ori în azile psihiatrice. Presa postcomunistă i-a numit „nebuni politici“.
Ulterior, echipele multidisciplinare au dispărut odată cu desființarea în 1977 a facultăților de psihologie, alături de cele de pedagogie, sociologie și filosofie.
Unii bolnavi psihic își ascund boala pentru a nu fi stigmatizați de societate
Nici după 1990 psihiatria comunitară nu a mai fost o prioritate, cauzele principale fiind subfinanțarea întregului sistem de sănătate și dezinteresul cras al autorităților față de numărul tot mai mare al bolnavilor psihic, inclusiv în rândul copiilor și adolescenților.
Deși în ultimul deceniu numărul persoanelor adulte diagnosticate cu o problemă de sănătate mintală s-a dublat, ajungând la 15% din totalul populației, potrivit ultimei statistici din 2024, statul alocă domeniului psihiatric doar 2% din bugetul întregului sistem de sănătate.
În procentajul uriaș de 15% este inclus și alcoolismul, de care suferă un milion de persoane conform ultimelor statistici, dar care nu este recunoscut ca tulburare psihică de cei mai mulți dependenți de alcool și de o mare parte a populației, chiar și de către aparținători. Aici e o problemă de educație și deopotrivă una de camuflare a realității.
La fel stau lucrurile și în cazul depresiei, afecțiune de care suferă aproximativ două milioane de persoane, între care mulți copii și adolescenți. Mulți își ascund boala, „o duc pe picioare“ pentru a nu fi stigmatizați de cunoștințe, de colegii de muncă, sau de teamă că ar putea să-și piardă serviciul.
Psihiatria comunitară, un strigăt în pustiu al medicilor psihiatri și psihoterapeuți
Medicii de familie ar trebui să joace un rol important în depistarea timpurie a bolilor psihice, mai ales cei din mediul rural care cunosc practic întreaga comunitate, pentru a nu se ajunge la stadiul în care persoanele depresive, de pildă, nu mai pot face față vieții de zi cu zi și ajung în spitalele de psihiatrie.
Costurile în astfel de situații sunt mult mai mari decât tratarea din timp a bolnavilor, la fel și riscurile tentativelor de suicid sau de automutilare.
Aici, psihiatria comunitară prin echipe multidisciplinare ar putea să aibă rezultate mult mai eficiente decât spitalizarea uneori pe perioade foarte lungi a bolnavilor psihic cu costurile aferente. O astfel de abordare a flagelului bolilor psihice ar depista de timpuriu cauzele și nu s-ar concentra doar asupra tratării efectelor.
Dar pentru asta e nevoie de deblocarea/suplimentarea posturilor de medici psihiatrici, psihoterapeuți, psihologi, antropologi, asistenți sociali, de o nouă legislație și de modernizarea infrastructurii spitalelor de psihiatrie. Exact ceea ce cuprinde memoriul celor două asociații de psihiatrie și psihoterapie adresat recent Guvernului și Parlamentului.
Copiii timizi, cei mai expuși bullying-ului în școli
Organizația Salvați Copiii România a publicat recent o analiză privitoare la fenomenul de bullying în școli și chiar în grădinițe bazată pe un sondaj la care au participat 2.500 de cadre didactice din învăţământul primar şi gimnazial, manageri şi consilieri şcolari.
Potrivit studiului, nouă din zece profesori și consilieri școlari consideră că elevii sunt victime ale bullyingului.
În ceea ce privește riscurile și factorii favorizanți ai acestui fenomen de amploare, 60% au indicat timiditatea victimelor, 50,2% aspectul fizic, iar 40,9% stilul vestimentar. Situația economică a familiei este și aceasta considerată un factor favorizant de către 39% dintre respondenți.
În accepția colegilor agresori, toți acești factori sunt considerați defecte, alături de verdictul de „tocilar“, care nu apare în analiza Organizației Salvați Copiii.
Care sunt rădăcinile acestor violențe fizice, dar mai ales psihice aplicate cu precădere copiilor și adolescenților timizi? Mergând mai departe, de unde vine timiditatea însoțită deseori de singurătate? Ce face școala, ce fac învățătorii și profesorii pentru ca un copil singur să nu se mai simtă singur? Cât de atenți sunt părinții la copiii lor care nu pot să se integreze singuri în climatul școlii?
Sunt numeroase alte întrebări pe care ar trebui să și le pună atât părinții, cât și profesorii. Familiile monoparentale, violența domestică, lipsa de comunicare dintre părinți și copii, lipsa de repere și modele, izolarea în realitatea virtuală sunt doar câteva răspunsuri dramatice care îi însoțesc pe acei copii deveniți pradă ușoară bullying-ului din școli.
Guvernanții sunt obtuzi la semnalele venite din afara birourilor călduțe
Mai mult ca oriunde, psihiatria comunitară ar trebui aplicată în școli, în condițiile în care cele mai multe afecțiuni psihice debutează la vârste fragede.
Echipele multidisciplinare ar trebui să fie o regulă pentru sistemul de învățământ, însă legiuitorii și executorii din Educație sunt obtuzi la toate semnalele venite în special de la organizațiile nonguvernamentale, exemplul cel mai elocvent fiind numeroasele inițiative rămase fără răspuns transmise guvernanților de Organizația Salvați Copiii România.
În situația în care școlile din România au un singur consilier sau psiholog la 800 de elevi, mii și mii de copii și adolescenți cu afecțiuni psihice nediagnosticate la timp vor ajunge pe patul de spital cu riscul ca bolile să se cronicizeze.