Antrenor nou la CFR Cluj: Va fi prezentat în câteva zile

Antrenor nou la CFR Cluj: Va fi prezentat în câteva zile
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

CFR Cluj a anunțat că va prezenta noul antrenor în câteva zile.

Ardelenii vor să renunțe la interimat, dar nu sunt încă siguri dacă Dan Petrescu va fi alesul.

În orice caz, CFR Cluj anunță că va numi un nou antrenor peste câteva zile.

„Țin foarte mult la Dan Petrescu, ca toți din club. Sigur că, dacă ar fi sănătos, l-aș chema de mâine sau peste o săptămână. Dar totul depinde de cum se simte el. Eu nu stau și voi face ceva, dar nu pot în momentul de față să spun mai multe.

(n.r. Dacă va numi un antrenor în aceste zile) E posibil. Mi-ar plăcea să revină Dan Petrescu, cât mai repede. Da, o să vedeți că o să facem ceva în câteva zile. Nu știu încă, nu pot să vă dau detalii.

Din multe motive nu pot să vorbesc despre subiectul ăsta. Ceva voi face, că nu se poate altfel. Dacă nu, atunci plec. Dacă nu pot face, trebuie să vină altcineva să facă. Da, eu sunt radical în primul rând cu mine. Nu stau, nu are sens, dacă nu pot să fac, trebuie să vină cineva care să poată mai bine decât mine, deci nu e nicio problemă”, a spus Iuliu Mureșan, citat de Fanatik.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇