Centrul Capitalei este, în continuare, plin de panouri publicitare amplasate ilegal. Polițiștii locali își aruncă unul altuia responsabilitatea verificărilor. Iar când totuși se duc în control, o fac de formă. Și fără rezultate clare.
Notificările postate de polițiști – atunci și când nu sunt puse în glumă – dispar cât ai bate din palme. Rămân panourile ilegale, care rulează alte și alte reclame. Chiar sub ochii autorităților, în zone monitorizate video.
Unele primării amâna la nesfârșit desființarea respectivelor panouri.
Așa că aceia care le-au montat dorm liniștiți și continuă să facă bani atât din publicitate, cât mai ales din neputința și nepăsarea primăriilor din oraș.
Pe 22 iulie 2025, vă anunțam AICI că, la Universitate, în fața Teatrului Național București (TNB) este amplasat un panou publicitar ilegal.
Primăria Municipiului București (PMB) primise o sesizare, în acest sens, încă din decembrie 2024. Hârtia a ajuns la Direcția Generală de Poliție Locală și Control a Municipiului București (DGPLCMB) în ianuarie 2025. Polițiștii au verificat panoul. Și în ciuda obligațiilor impuse de regulamentul de publicitate stradală votat în 2018 de Consiliul General și pe care îl puteți citi aici, acesta nu conținea informații de identificare ale firmei care l-a amplasat acolo.
Polițiștii locali au lipit o somație pe panoul amplasat ilegal, prin care au invitat la discuții proprietarul panoului, care să prezinte documentele în baza căruia amplasase panoul. Fără rezultat. L-au notificat, apoi, să-și desființeze panoul. Tot fără rezultat.
În cele din urmă, la finele lunii februarie, au înaintat către PMB o documentație pentru obținerea unei dispoziții de desființare a panoului respectiv.
Nu s-a mai întâmplat nimic. Pe panou s-au succedat bannere publicitare ale mai multor companii: Winner, WizzAir, Ciuc Radler etc.
Pe 25 august, am întrebat Compania Municipală Iluminat Public SRL – deținută de Consiliul General și care gestionează rețeaua de iluminat stradal a Capitalei – cum e posibil ca un panou ilegal să fie branșat la curent, la un stâlp de pe domeniul public. Cine face astfel de branșamente pentru structuri ilegale, cine contorizează curentul consumat și cine-l plătește?
CM Iluminat Public SRL ne-a transmis că nu face astfel de branșamente. Dar a precizat că va reveni cu detalii. N-a mai revenit. Însă, după câteva zile, a dispărut panoul amplasat ilegal. Au rămas doar niște fire atârnate de stâlpul la care se branșase ... Detalii AICI.
PMB a confirmat – la solicitarea Spotmedia.ro – că până la data dispariției panoului nu emisese dispoziția necesară pentru a-l desființa.
Concluzia: cineva a făcut bani cu acel panou, atât cât s-a putut. Când a atras prea multă atenție publică – după articolele și solicitările de informații ale Spotmedia.ro – l-a strâns. Fără să fie sancționat în vreun fel.
Zeci de panouri ilegale, dar PMB nu le dezvăluie locațiile
La solicitarea Spotmedia.ro, PMB a comunicat că, în 2024 și 2025, a identificat nu mai puțin de 44 de astfel de structuri.
Am întrebat, clar, unde se află acestea.
Dar PMB ne-a răspuns cu o trimitere la Legea 50/1991, care explica cine are competență de autorizare în zona pe care o verifică. Întrebarea a fost clară, dar răspunsul a fost cât se poate de evaziv.
De ce n-ar vrea PMB să expună public, cât mai des și pe cât mai multe canale, aceste panouri ilegale amplasate prin București, în speranța că măcar așa vom scăpa de ele?
N-am reușit să găsim un răspuns.
La Piața Romană, pune panourile ilegale cine vrea. Nicio sancțiune
În Sectorul 1, pe un trotuar al bulevardului Magheru, la numărul 28-30, aproape de accesul în stația de metrou de la Piața Romană, e un panou publicitar de mari dimensiuni.
Nu știm al cui este și nici cine l-a montat, din cauză că nu are nicăieri afișate aceste informați obligatorii, potrivit regulamentului de publicitate stradală al Capitalei.

Încă din cursul verii, pe structuri erau afișate notificări de la Poliția Locală.
Prima – cu dată ștearsă parțial, dar care pare să fie 31 iulie 2025 – este o somație prin care îl cheamă pe proprietarul structurii publicitare, la un sediu clar menționat.

Scopul somației era ca proprietarul să prezinte, în 48 de ore, actele firmei și ale panoului. Printre actele solicitate de polițiștii locali: certificatul de înregistrare al firmei, certificatul de urbanism pentru structura publicitară, autorizația de construire și planurile de amplasare.
Nimeni nu și-a asumat structura publicitară.
În consecință, pe 4 august, polițiștii locali au lipit de mesh-ul publiciar o nouă somație. Prin aceasta i-au cerut proprietarului structurii – pe care nu îl cunoaștem – să desființeze acel panou în 24 de ore.

În caz contrar, ar urma să demoleze PMB structura publicitară și să-i impute proprietarului cheltuielile. Cum anume i le-ar imputa, de vreme ce nu l-a identificat, n-am reușit să înțelegem.
Ce s-a întâmplat din august până acum?
Proprietarul structurii a schimbat mesh-ul (materialul pe care e imprimată reclama) de pe panou. Așa că duse au fost și notificările venite din partea polițiștilor locali.

Până și soarele pune bețe-n roate
La Piața Victoriei sunt foarte multe structuri publicitare. Pe unele, Poliția Locală le-a verificat. Și a afișat pe ele somații. E cazul celor din apropierea accesului la metrou de pe Bd. Lascăr Catargiu.
Pe una dintre ele am găsit o somație necompletată. Ne-am uitat cu atenție. Am fotografiat-o. Nici urmă de scris. Niciun număr de înregistrare. Nicio semnătură.


Am întrebat Poliția Locală București de ce lipește somații necompletate. Răspunsul instituției: somația respectivă a fost completată, dar s-a șters scrisul de la soare!!!
„În urma verificărilor efectuate de către polițiștii locali, s-a constatat că pe domeniul public al Municipiului București, respectiv pe spațiul de circulație pietonală situat la accesul către stația de metrou Piața Victoriei (intersecția Calea Victoriei - Șoseaua Nicolae Titulescu) Sector 1, este amplasată fără forme legale o construcție cu caracter provizoriu, respectiv o structură publicitară autoportantă tip prismă patrulateră (decorată: „DECATHLON”/„PERONI”) cu dimensiunile fețelor 3,0 m x 3,0 m, neinscripționată cu datele de identificare ale deținătorului.
Prin Înștiințarea nr. 37087/25.06.2025, afișată pe mijlocul publicitar în data 25.06.2025, deținătorul structurii publicitare a fost somat să desființeze construcția provizorie în termen de 24 ore.
În susținerea celor menționate, anexăm copia dovezii de afișare a somației scrise, cu precizarea că, din cauza expunerii la soare și a temperaturilor ridicate, scrisul de mână a devenit ilizibil”, a transmis Poliția Locală București, la solicitarea Spotmedia.ro.
Instituția ne-a trimis și o serie de fotografii care să ateste că a lipit pe acel panou o somație completată.

De fapt, scrisul n-a devenit ilizibil, ci invizibil.
Ne menținem părerea – cu scris șters de soare sau nu – somația pe care am găsit-o noi, pe 24 august (deci la 2 luni după ce polițiștii locali susțin că au lipit-o acolo) era necompletată și inutilă.
Ce s-a întâmplat între timp?
La fel ca pe structura publicitară de la Piața Romană, s-a schimbat mesh-ul. Și a dispărut orice urmă de somație a Poliției Locale.

Lângă această structură paralelipipedică, există una mai mică, fără mesh. E acolo de mai multe luni. Nimeni nu s-a atins de ea, deși stă degeaba pe domeniul public.

La Piața Victoriei, vizavi de Guvern, nu verifică nimeni
Într-un scuar din Piața Victoriei – amplasat la intersecția Căii Buzești cu Șoseaua Nicolae Titulescu – se află două structuri publicitare de tip prismă triunghiulară.


Pe niciuna dintre ele nu figurează date de identificare ale celor care dețin structurile, așa cum cere regulamentul PMB.
Am cerut date despre ele atât la PMB, cât și la Primăria Sectorului 1.
Primăria Sectorului 1 ne-a transmis că pentru amplasarea unor astfel de structuri publicitare e nevoie de avize de amplasare, pe care nu le-a emis.
Dar de fapt – de vreme ce Piața Victoriei pace parte dintr-o zonă construită protejată, iar străzile sunt în administrarea PMB – e datoria Poliției Locale București să controleze acele structuri.
Pe 17 septembrie 2025, Poliția Locală a Sectorului 1 a sesizat Poliția Locală București cu privire la situația semnalată de Spotmedia.ro.
Pe 9 octombrie, Poliția Locală București a întors sesizarea la Poliția Locală a Sectorului 1.
Motivele:
- sesizarea nu conținea poze cu structurile publicitare (probabil cele trimise de Spotmedia.ro s-au pierdut pe undeva)
- competența soluționării ar fi a Poliției Locale a Sectorului 1.
Ce s-a întâmplat, între timp, cu cele două structuri publicitare din Piața Victoriei?
S-au schimbat unele mesh-uri. În august – când am făcut primul set de poze – pe una dintre structuri era un anunț pentru Winner. E și acum tot unul pentru Winner, dar diferit.

Până la publicarea acestui articol, niciuna dintre primării nu a revenit cu informații. Nu știm dacă cineva a făcut controale în zonă. Pe niciuna dintre structurile publicitare nu erau afișate nici date de identificate, dar nici vreo somație, până la momentul publicării acestui articol.
În plus, a mai apărut o structură, tot fără date ale celui care a amplasat-o. Și tot fără somație.

PMB a avizat structuri publicitare. Dar lasă în grija sectoarelor verificările
În mai multe locuri din oraș au apărut structuri de publicitate stradală cu mesaje ale Direcției Generale Anticorupție (DGA). Dintre ele, unele au fost amplasate în Sectorul 2.
Una a fost amplasată pe insula de refugiu pietonal din preajma sensului giratoriu de la intersecția străzii Doamna Ghica cu Șoseaua Colentina. Alături de ea, o altă structură, cu o reclamă la Kaufland.

A doua era în zona Obor spre Calea Moșilor, pe trotuar.

Am întrebat, înainte de toate, Direcția Generală Anticorupție (DGA) dacă a obținut avize sau alte documente pentru respectivele structuri publicitare.
DGA ne-a răspuns că publicitatea s-a făcut în contextul unei campanii pe care o desfășoară în parteneriat cu BAT România și care se intitulează „E timpul să nu mai dăm și noi ceva”.
„În imaginea transmisă se poate observa un material de promovare al sistemului Call Center anticorupție, sistem construit în scopul sesizării de către cetățeni a faptelor de corupție și de către DGA (...)
Acest material a fost realizat în al doilea trimestru a.c., în contextul aniversării a 20 de ani de activitate a DGA, la 30 mai 2025, de către un alt partener instituțional, SC Way Advertise Production SRL, prin SC Way Media Promotions SRL, pe cheltuiala sa, fără sume alocate din bugetul instituției noastre și nu face parte efectiv din campanie”, a transmis DGA la solicitarea Spotmedia.ro.
Ambele firme aparțin familiei Vasilescu: Dan Radu, Antoanela Cristina și Nicolae Constantin.
Am întrebat PMB dacă - prin Poliția Locală București - s-au făcut controale la aceste structuri publicitare.
„Vă informăm că acestea nu se află în perimetrul unei Zone Construite Protejate, condiții în care competența de autorizare revine Primăriei Sectorului 2, iar prerogativa de control aparține Direcției Generale de Poliție Locală Sector 2”, a transmis PMB pentru Spotmedia.ro.
Am întrebat și Primăria Sectorului 2 cum stau lucrurile. Iată răspunsul instituției:
„Poliţiştii locali din cadrul Compartimentului Disciplina în Construcții au întreprins verificări în teren privind legalitatea structurilor publicitare pe care ni le-aţi semnalat, respectiv prismele publicitare amplasate în dreptul intersecției Şos. Ştefan cel Mare cu Calea Moşilor şi în dreptul intersecției Şos. Colentina cu str. Doamna Ghica.
Pentru structurile mai sus menționate au fost emise avize pentru publicitate temporară de către Primăria Municipiului Bucureşti, acestea făcând parte dintr-o campanie de informare a Direcției Generale Anticorupție din cadrul Ministerului Afacerilor Interne.
Pentru cea de-a doua prismă amplasată în intersecția Şos. Colentina cu str. Doamna Ghica, a fost emisă Dispoziția Primarului nr.3340/20.08.2025, pentru desfiinţarea structurii publicitare respective”.
Între timp, structura publicitară cu reclama pentru supermarket a fost desființată. A dispărut, însă, în scurt timp, și cea cu mesajul DGA.
Pe scurt: PMB a avizat panourile publicitare cu mesajul DGA. Dar nu și-a asumat asta. Ne-a trimis la Primăria Sectorului 2, care ne-a transmis că acele reclame au fost amplasate legal, cu girul PMB.
Cine și cum îi caută pe cei care postează ilegal panourile publicitare
Piața Victoriei - aflată în fața clădirii Guvernului - n-are cum să nu fie intens monitorizată video din motive de securitate. Dar și pentru fluidizarea traficului.
Am întrebat PMB dacă polițiștii locali folosesc imaginile de pe camerele video pentru a-i identifica pe cei care vin să schimbe reclamele pe structurile publicitare montate ilegal.
PMB ne-a transmis că, în 2025, polițiștii locali au intervenit în 40 de situații în care persoane încercau să monteze ilegal structuri publicitare. Dar pentru cele deja montate, trimit informațiile către Serviciul Control Lucrări Edilitare și Afișaj Stradal pentru verificări. Și de aici, pe calea clasică: multe hârtii și dispoziții de desființare care nu mai ajuns niciodată să fie semnate și puse în aplicare.
În 2024 și 2025, Poliția Locală București a întocmit 44 de proiecte de dispoziții desființare a panourilor publicitare amplasate ilegale. Niciun proiect nu a ieșit, încă, de pe „circuitul de avizare” din PMB.
Am întrebat și dacă polițiștii locali contactează firmele ale căror reclame sunt pe panourile ilegale, în încercarea de a afla cui i-au dat banii de publicitate. Poate ar fi un pas pentru a afla ale cui sunt panourile.
Dar polițiștii locali nu contactează firmele ale căror reclame rulează pe structurile ilegale pe motiv că legea „nu prevede sancțiuni aplicate beneficiarului reclamei publicitare”.
Alte reclame cu statut incert, la Izvor. Fără explicații
La accesul în metroul de la Piața Izvor există mai multe panouri publicitare pe care Poliția Locală a Sectorului 5 a lipit somații. Sunt semnate, dar nu conțin toate datele necesare.


Am întrebat Primăria Sectorului 5 încă de 10 septembrie în ce situație sunt acele structuri publicitare care nu respectă Regulamentul de publicitate al PMB.
Instituția nu ne-a răspuns până la momentul publicării acestui articol, deși termenul maxim în care legea o obliga să ne furnizeze informațiile a expirat de 2 săptămâni.
O junglă în care e nevoie de ordine
Bucureștiul a devenit o junglă de panouri ilegale pentru că nimeni nu răspunde în fața legii. Primăriile se ascund în spatele competențelor, mulți polițiștii locali fac controale fără nicio finalitate, iar cei care ocupă spațiul public cu panouri ilegale își văd netulburați de afaceri.
Cât timp instituțiile se prefac că nu văd și că nu înțeleg, fiecare panou ilegal devine o dovadă în plus că legea, la București, nu se aplică pentru toți. Avem destui concitadini care sunt deasupra legii. Și fac ce vor și cum vor, chiar în centrul orașului.
Așa că e timpul ca administrația Capitalei să spună clar: câte panouri ilegale există, unde sunt și cine profită de pe urma lor. Și de frica sau de grija cui nu le ia pe sus, dacă ocupă ilegal spațiul public.
Fără aceste informații, e greu să ne dăm seama cine mai lucrează în interesul cetățeanului, în București.
