Poliţia sârbă a anunţat vineri arestarea a două persoane suspectate că au organizat instruirea unor cetăţeni români şi moldoveni pentru a provoca haos în ziua alegerilor parlamentare din Republica Moldova, programate pe 28 septembrie, relatează Balkan Insight.
Una dintre persoanele reţinute, identificată cu iniţialele L.P., este acuzată că a coordonat antrenamente într-o unitate de ospitalitate din apropierea oraşului Lojniţa, în vestul Serbiei. Cea de-a doua, S.S., l-ar fi sprijinit în aceste activităţi, potrivit Ministerului de Interne de la Belgrad.
Potrivit anchetatorilor, în perioada 16 iulie - 12 septembrie, cei doi ar fi instruit între 150 şi 170 de cetăţeni moldoveni şi români în tehnici de rezistenţă fizică împotriva poliţiştilor, în eventualitatea unor revolte. Cei arestaţi sunt suspectaţi de „organizarea participării la un conflict armat într-o ţară străină”.
În urma percheziţiilor, autorităţile au confiscat laptopuri, telefoane mobile şi dispozitive pentru detectarea frecvenţelor radio. La domiciliul lui S.S. a fost descoperită şi o armă, pentru care acesta este acuzat şi de deţinere ilegală. Ministerul Justiţiei din Serbia a precizat că va solicita probe suplimentare din partea Moldovei pentru a susţine ancheta.
Complot extins
Arestările vin după ce, la începutul săptămânii, autorităţile de la Chişinău au anunţat destructurarea unei reţele extinse care ar fi fost instruită în Serbia de agenţi ruşi cu scopul de a perturba alegerile. Procurorii moldoveni au declanşat luni una dintre cele mai mari operaţiuni de securitate din ultimii ani, desfăşurând 250 de percheziţii şi reţinând 74 de persoane.
Într-un mesaj televizat fără precedent, preşedinta Maia Sandu a avertizat că suveranitatea ţării este „în pericol grav şi imediat”, acuzând Kremlinul că urmăreşte destabilizarea Moldovei prin „violenţă şi frică”.
Nu este prima dată când autorităţile moldovene reclamă astfel de scenarii. La alegerile prezidenţiale din octombrie 2024, Chişinăul a susţinut că zeci de cetăţeni au fost instruiţi în tabere din Bosnia-Herţegovina şi Serbia pentru acţiuni de diversiune, confruntări cu forţele de ordine şi chiar utilizarea de drone capabile să arunce materiale explozive.