Federația Română de Fotbl a decis soarta lui Mircea Lucescu (80 de ani), selecționerul naționalei României.
Ultimele rezultate obținute de „tricolori” au pus o presiune mare pe umerii FRF și ai lui Mircea Lucescu, care au luat în calcul varianta despărțirii.
Totuși, potrivit Fanatik, cele două părți au decis continuarea colaborării pentru a încerca atingerea obiectivului stabilit la începutul campaniei, calificarea la Cupa Mondială.
Chiar dacă prin preliminarii șansele sunt mici, România va mai avea o șansă la baraj, în luna martie 2026.
Așadar, Mircea Lucescu va rămâne, cel puțin pentru moment, selecționerul naționalei României, cu care are contract până în vara lui 2026.