Am auzit cu toții vorba conform căreia e mai bine să nu bei lichidele prea fierbinți, pentru că cresc riscul de cancer. Acum un studiu a certificat această legătură.
Nu există dovezi clare care să lege băuturile fierbinți de cancerul gâtului, iar legătura cu cancerul gastric este neconcludentă. Însă există o asociere dovedită între băuturile foarte fierbinți și cancerul esofagian, scrie Science Alert.
În 2016, Agenția Internațională pentru Cercetare în domeniul Cancerului a clasificat consumul de băuturi foarte fierbinți, adică la peste 65 de grade Celsius, drept ”probabil cancerigen pentru oameni”, aceeași categorie de risc în care intră fumul rezultat din arderea lemnului în spații închise sau consumul ridicat de carne roșie. Concluzia agenției a fost că nu băutura în sine este problema, ci temperatura acesteia.
Această asociere a fost observată mai ales în America de Sud, unde consumul tradițional de maté, băut de obicei la aproximativ 70 de grade Celsius, a fost corelat cu un risc crescut de cancer esofagian. Studii similare realizate în Orientul Mijlociu, Africa și Asia au confirmat legătura.
Până recent, însă, nu existau cercetări solide privind acest fenomen în Europa și în țările occidentale. Acum, un studiu amplu efectuat pe aproape jumătate de milion de adulți din Marea Britanie a confirmat asocierea dintre consumul de ceai sau cafea foarte fierbinte și cancerul esofagian.
Persoanele care beau opt sau mai multe cești pe zi de astfel de băuturi au avut un risc de aproape șase ori mai mare de a dezvolta cancer esofagian față de cele care nu consumau lichide fierbinți.
Explicația este că temperaturile ridicate pot deteriora celulele mucoasei esofagului, iar în timp acest lucru poate duce la apariția cancerului. Legătura a fost sugerată de cercetători încă de acum aproape 90 de ani.
O parte din ceea ce știm despre felul în care băuturile fierbinți pot afecta esofagul provine din studii pe animale. Într-un experiment din 2016, șoarecii predispuși la cancer care au primit apă la 70 de grade Celsius au dezvoltat leziuni precanceroase mai repede decât cei care au băut apă la temperaturi mai scăzute.
O altă teorie este că arsurile termice repetate slăbesc bariera naturală a esofagului, făcându-l mai vulnerabil la acidul gastric provenit din reflux. În timp, aceste leziuni cronice cresc riscul de cancer.
De asemenea, riscul depinde de cantitatea de lichid fierbinte sorbită o dată și de rapiditatea cu care este consumată băutura. O înghițitură mare de lichid la 65 de grade Celsius poate crește temperatura din esofag cu până la 12 grade Celsius, ceea ce, repetat de-a lungul anilor, poate provoca leziuni persistente.