Descinderi la IPJ Vâlcea: Polițiștii modificau în sistem perioada de suspendare a permiselor

Descinderi la IPJ Vâlcea: Polițiștii modificau în sistem perioada de suspendare a permiselor
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Procurorii din Vâlcea și ofițerii Direcției Generale Anticorupție au declanșat, luni, o amplă acțiune de percheziții la Inspectoratul Județean de Poliție Vâlcea și la domiciliile unor polițiști rutieri suspectați că au manipulat datele privind suspendarea permiselor auto, în scopul de a favoriza anumite persoane.

Procurori de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Vâlcea vizează în acest dosar fapte de corupție legate de atribuțiile de serviciu ale unor agenți de poliție rutieră.

Potrivit DGA, polițiștii rutieri sunt suspectați că au modificat în sistemul informatic mențiunile privind perioada în care unor șoferi le-a fost suspendat dreptul de a conduce, o sancțiune contravențională complementară. Astfel, ei ar fi intervenit asupra duratei suspendărilor de permis, favorizând astfel anumite persoane.

Pentru investigarea acestor fapte, luni se execută 12 mandate de percheziție domiciliară, inclusiv la două birouri din cadrul IPJ Vâlcea, și percheziții asupra autovehiculelor folosite de suspecți.

Totodată, procurorii au dispus trei ordonanțe de ridicare de documente și bunuri de la sediul IPJ și patru mandate de aducere, dintre care două vizând agenți de poliție.

Toate persoanele implicate vor fi audiate la Parchetul Tribunalului Vâlcea pentru continuarea cercetărilor.

DGA precizează că investigațiile continuă, iar măsurile legale vor fi luate în funcție de probele obținute.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇