Au început negocierile pentru transferul lui Dennis Man. Românul e pe cale să semneze cu o grupare de Champions League

Au început negocierile pentru transferul lui Dennis Man. Românul e pe cale să semneze cu o grupare de Champions League
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Mijlocașul român Dennis Man, încă legitimat la AC Parma, e pe cale să facă obiectul unui transfer de zile mari, tot într-un campionat de top al Europei.

Se discută oricum de foarte multă vreme ca Man să părăsească și el gruparea cruciaților, așa cum a făcut deja Valentin Mihăilă, care a semnat un contract cu cei de la Rizespor, din Turcia. Și după ce s-a scris despre interesul unor grupări ca Lazio, Bologna sau AC Torino pentru Man, o altă echipă a demarat tratativele pentru transferul lui Dennis Man.

Așa cum anunță jurnalistul Fabrizio Romano, PSV a început negocierile cu Parma pentru transferul lui Dennis Man.

Fostul arădean ar putea deci juca pentru prima dată în grupa principală de Champions League, dacă mutarea s-ar realiza. Și asta pentru că gruparea din Eindhoven este campioana Olandei, calificată automat în faza ligii principalei competiții intercluburi din Europa.

Doar doua goluri a marcat Man sezonul trecut la Parma, care vrea să îl vândă cu 10 milioane de euro, cel puțin.

Olteanul Mihăilă, fostul coleg de cameră de la Parma al lui Man, a fost transferat pentru două milioane de euro și a semnat un contract valabil patru stagiuni cu Rize.

D.A.


Urmărește-ne pe Facebook 👇 și află cele mai tari știri din fotbal!