Cât pot să mai dureze alegerile din SUA? George Bush a ajuns la Casa Albă după 35 de zile, alții au avut nevoie de aproape 4 luni

Cât pot să mai dureze alegerile din SUA? George Bush a ajuns la Casa Albă după 35 de zile, alții au avut  nevoie de aproape 4 luni
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Dacă vi se pare că de această dată desemnarea noului președinte al Statelor Unite durează cam mult, mai gândiți-vă o dată! La cel puțin două scrutinuri prezidențiale anterioare a fost nevoie mai bine de o lună pentru desemnarea locatarului de la Casa Albă.

În urmă cu exact 20 de ani, pentru cel mai râvnit fotoliu din SUA s-au luptat Al Gore și Georghe W Bush.

Alegerile au avut loc pe 7 noiembrie. Al Gore a câștigat votul popular, dar la nivelul colegiilor de electori scorul electoral era unul foarte strâns. Practic, totul depindea cum se votase în Florida, care are un număr de 25 de electori.

ADVERTISING

Scorul era destul de strâns, astfel încât echipa lui Al Gore a cerut o renumărare manuală a voturilor în patru districte.

Dar peste mai bine de o lună, pe 12 decembrie, Curtea Supremă (controlată de republicani) a decis că la Casa Albă va merge George W. Bush (candidatul Partidului Republican), transmite BBC.

Recordul pentru durata unui scrutin în Statele Unite este, însă, ceva mai vechi. Mai exact, de la alegerile din 1876, când selecția primul om în stat a durat aproape 4 luni.

ADVERTISING

Mai exact, alegerile au avut loc pe 7 noiembrie. Dar Rutherford Hayes a fost declarat președinte abia pe 2 martie. Avea în plus, în fața contracandidatului său, Samuel Tilden, votul unui singur elector. Întreaga chestiune a fost tranșată de o comisie bipartidă.

Citește și:

LIVE Alegeri în SUA. Biden își consolidează poziția și este tot mai aproape de victorie

Vin comuniștii la Casa Albă? Șansa lui Trump de a câștiga și problemele care rămân - Interviu Video

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇