Presa italiană anunță numele înlocuitorului lui Dan Petrescu la CFR Cluj

Presa italiană anunță numele înlocuitorului lui Dan Petrescu la CFR Cluj
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Jurnaliștii italieni au făcut cunoscut numele antrenorului care ar urma să îl înlocuiască pe Dan Petrescu, dacă acesta se ține de cuvânt și pleacă de la CFR Cluj, având în acest moment pe masă două oferte importante din țările arabe.

Cei de la Al Nassr Ryadh (Arabia Saudită) sunt dispuși să îi plătească clauza de reziliere și să îi ofere salariul dorit lui Super Dan, sătul de problemele cu arbitrajul din Liga 1 și de problemele financiare de la club.

Conducerea clujeană a început deci să se intereseze pentru un alt tehnician și au ales să sondeze piața italiană, acolo unde ar fi în discuțîi avansate cu Leonardo Semplici, după cum scrie portalul seriebnews.com.

ADVERTISING

Fostul antrenor de la SPAL în vârstă de 53 de ani e liber de contract acum după 6 sezoane la gruparea de prima ligă italiană, ultima acum în Serie A.

Universitatea Craiova negociază cu un antrenor surpriză după plecarea lui Bergodi - presă

Semplici a mai fost la cârma unor echipe modeste, cum ar fi Arezzo, Pisa și Spal. Pe ultima a și urcat-o în SA, după două promovări consecutive miraculoase.

Spal in A, acclamato mister Semplici

CFR Cluj are două înfrângeri la rând, cu Gaz Metan în Liga 1 și cu Roma în Europa League, un umilitor 0-5 joi seara.

ADVERTISING

D.A.

Citește și alte articole de pe SpotMedia.ro:

Doi jucători de top de la Real Madrid au fost infectați cu noul coronavirus

Pas greșit pentru Craiova la primul meci după arestarea lui Mititelu. Iată toate rezultatele din Liga 2

Starea de urgență nedeclarată

Apasă aici pentru a vedea toate articolele din sport de pe spotmedia.ro

Urmărește SpotMedia.ro pe Facebook și pe Instagram pentru a fi la curent cu cele mai importante știri ale zilei.

ADVERTISING

Urmărește-ne pe Facebook 👇 și află cele mai tari știri din fotbal!