Criza din Gaza se agravează: Europa cere încetarea masacrului, SUA renunță la negocieri, ONU vorbește despre „cadavre ambulante”

Criza din Gaza se agravează: Europa cere încetarea masacrului, SUA renunță la negocieri, ONU vorbește despre „cadavre ambulante”
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Criza umanitară din Fâșia Gaza atinge un nou punct critic, în timp ce eforturile internaționale de mediere a unui armistițiu între Israel și Hamas se împotmolesc, iar situația populației civile devine tot mai disperată.

Liderii din Franța, Germania și Regatul Unit vor avea azi „discuții de urgență” pentru a încerca o soluționare rapidă a crizei, în timp ce Statele Unite anunță că își retrag echipa de negociere din Qatar, acuzând Hamas de lipsă de bună-credință.

Apel european pentru oprirea masacrului

Premierul britanic Keir Starmer a anunțat joi seară că va avea vineri o discuție telefonică de urgență cu liderii din Franța și Germania, pentru a decide „ceea ce putem face de urgență pentru a pune capăt masacrelor și a furniza populației hrana de care are nevoie cu disperare”, scrie Agerpres.

Starmer a subliniat că „situația din Gaza a atins un nou prag critic și continuă să se înrăutățească. Asistăm la o catastrofă umanitară”.

El a declarat că Parisul, Londra și Berlinul sunt de acord asupra „necesității urgente ca Israelul să schimbe direcția și să permită intrarea ajutorului de care Gaza are nevoie cu disperare, fără întârziere”.

Totodată, premierul britanic a reafirmat că „existența unui stat palestinian este un drept inalienabil al poporului palestinian” și a susținut că o încetare a focului „ne va aduce pe calea unei recunoașteri a unui stat palestinian și a unei soluții cu două state care va garanta pacea și securitatea pentru palestinieni și israelieni”.

SUA abandonează negocierile: „Hamas nu acționează cu bună-credință”

În paralel, administrația Trump a decis să întrerupă negocierile pentru încetarea focului, acuzând lipsa de cooperare din partea Hamas. „În timp ce mediatorii au depus un efort deosebit, Hamas nu pare să fie coordonată sau să acţioneze cu bună-credinţă”, a declarat Steve Witkoff, trimisul special al președintelui Donald Trump pentru Orientul Mijlociu.

Witkoff a precizat că echipa de negociere a fost rechemată pentru consultări și că SUA „vor lua în considerare opțiuni alternative pentru a aduce ostaticii acasă și pentru a încerca să creăm un mediu mai stabil pentru populația din Gaza”. Oficialul american a adăugat că „este păcat că Hamas a acţionat în acest mod egoist”, scrie News.ro.

Negocierile mediate de SUA, Qatar și Egipt vizau o încetare a focului de 60 de zile, eliberarea a 10 ostatici și a rămășițelor altor 18, precum și intensificarea ajutoarelor umanitare. Însă părțile nu s-au înțeles asupra condițiilor esențiale.

Hamas cere încetarea completă a războiului și retragerea trupelor israeliene, în timp ce Israelul refuză să accepte o încheiere a conflictului fără dezarmarea Hamas.

ONU: Copiii din Gaza sunt „cadavre ambulante”

În paralel, agențiile umanitare trag un semnal de alarmă în privința foametei din Gaza. Potrivit UNRWA, unul din cinci copii suferă deja de malnutriție, iar situația se deteriorează rapid. „Oamenii din Gaza nu sunt nici morți, nici vii, sunt cadavre ambulante”, a transmis un angajat al agenției, citat de comisarul general Philippe Lazzarini.

Acesta a adăugat că „peste 100 de persoane, în marea majoritate copii, ar fi murit de foame”. În opinia sa, „majoritatea copiilor pe care echipele noastre îi văd sunt slăbiți, slăbiți și expuși unui risc ridicat de deces dacă nu primesc tratamentul de care au nevoie urgent”.

Deși Israelul susține că nu impune un asediu și acuză Hamas pentru lipsa ajutoarelor, ONU avertizează că nivelul actual al livrărilor este „insignifiant” și că „criza alimentară din teritoriu nu a fost niciodată atât de gravă”.

Lazzarini a făcut apel la Israel să „permită partenerilor umanitari să aducă asistență neîntreruptă, fără restricții în Gaza”.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇