George Simion, la terasă în Cipru în timpul protestelor de duminică. „Poporul țipă, iar el e la șpriț”, ”El stă în vacanță și fraierii la proteste” (Video)

George Simion, la terasă în Cipru în timpul protestelor de duminică. „Poporul țipă, iar el e la șpriț”, ”El stă în vacanță și fraierii la proteste” (Video)
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

În timp ce câteva sute de persoane protestau, duminică, în Piața Victoriei din București și pe Autostrada A1, la îndemnul AUR, liderul formațiunii, George Simion, era în Cipru, la o terasă.

Simion a fost filmat în timp ce discuta cu un grup de susținători despre problemele din țară.

„Mi-am riscat gâtul de câteva ori bune anul ăsta, și slavă Domnului că n-au fost incidente. Abia așteptau să mă închidă, când am organizat protestele mari. E greu! Toți colegii mei au fost în stradă, acolo. E o căldură dintr-asta, e mai cald ca în Cipru. Se mișcă greu oamenii, dar trebuie să-i mișcăm”, le spune Simion simpatizanților săi.

@denistosea2

#fyp #foryou #denistosea #foryoupage❤️❤️ #goviral @ᴰᴱᴺᴵˢ (ˢᴱᶜᵁᴺᴰᴬᴿ) @𝓓𝓪𝓷𝓾𝓽𝔃𝓪

♬ sunet original - 𝙳 𝙴 𝙽 𝙸 𝚂

De asemenea, George Simion s-a plâns ca „stegarul dac” este ţinut în arest preventiv.

”A lovit un jandarm și îl acuză de ultraj. Nu i-a dat în cap intenționat. Acum încercăm…băi, lasă-l în libertate, că ce pericol prezintă”, spune liderul AUR.

„Ăștia de-abia așteaptă să greșesc eu, să inventeze ceva, ca să…”., continuă Simion, iar o susținătoare îl completează: ”Trebuie să ne unim să găsim o modalitate să terminăm cu bătaia asta de joc, apa e de la Dumnezeu”.

”Și țara noastră ne-a lăsat-o Dumnezeu și vă alungă din țară”, mai spune liderul AUR.

Postările cu Simion au stârnit numeroase reacții, oamenii acuzându-l pe liderul AUR că stă relaxat în Cipru, în timp ce susținătorii săi protestează în București.

Iată câteva dintre ele:

  • ”El stă în vacanță în Cipru la terase și fraierii la proteste în căldură. Ce turma de oi sunt românii”
  • ”Vă provoacă să manifestaţi şi el stă prin vacanţe!”
  • ”Cei ce luptă pt libertate și suveranitate sunt în piaţa Victoriei, iar Aur și Simion sunt în Cipru! Felicitări, Simion!”
  • ”Se miră și el când vede câți oameni mai cred în el!”
  • ”Parcă spunea că iese în stradă pe 20 și el se plimbă pe banii statului, adică banii noștri”
  • ”El nu participă. El instigă. A cheltuit mai mult din banii publici pe deplasări ca Iohannis în 10 ani.”
  • ”Simion se plimbă peste tot pe banii românilor și în interesul lui!!!”
  • ”Ah, deci e în vacanţă. De ce nu s-a dus la protest?”

Protestele de duminică, desfășurate în Piața Victoriei din București și pe Autostrada A1, s-au soldat cu incidente grave și mai multe intervenții ale forțelor de ordine.

Poliția și Jandarmeria au anunțat, luni dimineață, că au fost întocmite șase dosare penale pentru fapte de ultraj, distrugere, instigare publică, blocarea circulației rutiere și folosirea fără drept de obiecte periculoase, după protestul de la Guvern.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇