Un medic ortoped de la Spitalul Clinic de Urgență Floreasca din Capitală, prins în flagrant joi de procurori în timp ce primea mită pentru emiterea unui certificat de concediu medical pentru afecțiuni inexistente, va fi cercetat sub control judiciar, a anunțat, vineri, Parchetul de pe lângă Tribunalul București.
Potrivit unui comunicat al Parchetului, procurorii au pus în mișcare, joi, acțiunea penală față de medicul de 55 de ani, care este cercetat pentru infracțiunile de luare de mită și fals intelectual.
Potrivit anchetatorilor, în perioada iunie - iulie 2024, medicul, care are specialitatea ortopedie-traumatologie, în timp ce își exercita atribuțiile de serviciu la Spitalul Clinic de Urgență București și Spitalul Sanador - Clinica Sanador Buzești, ar fi emis patru certificate de concediu medical pentru o persoană, atestând în mod nereal existența unor afecțiuni medicale. El ar fi acordat astfel, nejustificat, zile de concediu medical.
"Pentru a crea aparența acordării asistenței medicale, inculpatul parcurgea anumite proceduri precum efectuarea de investigații imagistice sau aplicarea unor mijloace de imobilizare ortopedică. În schimbul emiterii concediilor medicale fictive, inculpatul a primit de la această persoană sume de bani cuprinse între 200 și 400 lei", precizează procurorii.
Joi, în timp ce se afla în Spitalul Clinic de Urgență București, medicul a fost prins în flagrant în timp ce primea 300 lei de la aceeași persoană, imediat după emiterea unui nou certificat de concediu medical în care menționa afecțiuni inexistente, informează anchetatorii.
Bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore, iar vineri a fost luată măsura controlului judiciar pentru o perioadă de 60 de zile, cu interdicția de a exercita profesia.