Edi Iordănescu, abandonat de conducere, criticat de fani. Va pleca de la Legia Varșovia?

Edi Iordănescu, abandonat de conducere, criticat de fani. Va pleca de la Legia Varșovia?
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Deși a fost adus în Polonia cu surle și trâmbițe, fostul selecționer al naționalei României, Edi Iordănescu se confruntă deja cu o criză majoră înainte chiar ca noua stagiune să debuteze calumea.

Clubul polonez nu i-a respectat promisiunile girate românului, în ceea ce privește transferurile efectuate. De aceea, ultrașii polonezi au declanșat un protest extrem, refuzând să cumpere abonamente pentru sezonul viitor și amenințând cu un boicot total la meciurile Legiei.

„Este extrem de dezamăgit și trist! Și-a dat seama, după ce a semnat, că a ajuns în cel mai prost moment al clubului”, susțin surse ale ziarului Gazeta Sporturilor.

Viitorul lui Iordănescu la clubul polonez pare așadar unul foarte volatil în acest moment. Legia a reușit să aducă un singur jucător în această perioadă de transferuri: fundașul dreapta Petar Stojanovici.

Dar, polonezii l-au pierdut deja pe brazilianul Luquinhas (28 de ani), a plecat la Fortaleza. În plus, se pregătește cedarea lui Maxi Oyedele, mijlocaș central de 20 de ani, aflat în coproprietate cu Manchester United.

„Toată această situație l-a iritat extrem de tare pe Edi”, mai spun sursele GSP. „Nu îi place să iasă în față și să critice clubul după doar o lună, dar a cerut jucători încă de la prezentare, pentru a putea obține performanțe. Este extrem de dezamăgit de promisiunile neonorate ale conducerii. A mizat pe jucători noi, însă nu a venit nimeni în perioada de pregătire”, mai sună informațiile ziarului amintit mai sus.

Edi a ales să continue în Europa, deși a primit o ofertă de 3 milioane de euro din Golf.

Fanii cer jucători de urgență pentru a reveni la meciuri, și se pare că nu ar fi fost de acord inițial nici cu venirea lui Iordănescu, un tehnician cu 0 rezultate pe plan internațional.

Suporterii Legiei au transmis mai multe mesaje tranșante pe conturile dedicate ultrașilor. Unul dintre ele spune: „Să nu mai finanțăm porcăria asta! Gata cu acest mod de viață, trăind mereu cu speranță în numele iubirii pentru Legia, să dăm o șansă crezând că va fi mai bine. Să nu mai fim proști! Suntem dezgustați și, așa cum am mai spus, vă încurajăm: nu mai cumpărați abonamente!”, a fost mesajul postat pe pagina Unknown Offenders.

D.A.


Urmărește-ne pe Facebook 👇 și află cele mai tari știri din fotbal!