Preşedintele Nicuşor Dan a declarat joi, la sosirea la reuniunea Consiliului European de la Bruxelles, că va avea o discuţie cu şefa Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, în care va prezenta situaţia politică internă și stadiul angajamentelor asumate de România faţă de Comisia Europeană.
„O să explic Guvernul, majoritatea, ce s-a întâmplat în aceste săptămâni și cele două subiecte pe care le avem deschise cu Comisia: deficitul și PNRR-ul”, a spus șeful statului. Mesajul principal pe care spune că îl va transmite este de încredere: „Suntem oameni serioși care, din momentul în care am format Guvernul, ne vom ține de cuvânt”.
Presiune în creștere de la Bruxelles: România, sub lupa UE din cauza deficitului
Declarațiile președintelui vin la doar câteva zile după ce Bruxelles-ul a emis o nouă recomandare fermă privind situația fiscală a României, în contextul în care țara se află sub procedură de deficit excesiv.
Pentru ca România să evite sancțiuni suplimentare, Consiliul UE ne cere ca ritmul de creștere a cheltuielilor să nu depășească 2,8% în 2025 și 2,6% în 2026, și stabilește un termen limită până la 15 octombrie 2025 pentru ca țara noastră să adopte „acțiuni efective” și să prezinte un plan clar de corectare a dezechilibrelor.
„Având în vedere deteriorarea poziției fiscale, amploarea reformelor trebuie extinsă”, se arată în documentul publicat luni. Se cere inclusiv o reformă fiscală mai ambițioasă, care să genereze venituri suplimentare semnificativ mai mari decât 1,7% din PIB, precum și măsuri pentru îmbunătățirea colectării taxelor și un control strict al cheltuielilor publice, în special al celor salariale din sistemul bugetar.
Pericolul unei crize fiscale
Documentul oficial vine după ce la reuniunea ECOFIN de săptămâna trecută s-a constatat că România nu a luat măsuri eficiente pentru reducerea deficitului. În acest context, Comisia poate propune măsuri suplimentare, inclusiv înghețarea fondurilor europene sau condiționarea acestora de reforme clare, dacă Bucureștiul nu acționează rapid.
Astfel, întâlnirea lui Nicușor Dan cu Ursula von der Leyen nu este una de rutină, ci una cu miză ridicată, într-un moment în care credibilitatea guvernului român este pusă la încercare pe scena europeană.