Mai multe explozii au fost auzite luni seară deasupra capitalei Qatarului, Doha, după ce Teheranul a amenințat că va riposta la loviturile aeriene americane recente asupra obiectivelor nucleare iraniene.
Iranul a lansat șase rachete către bazele militare americane din Qatar, relatează Reuters.
O sursă a declarat pentru Sky News că rachetele iraniene au vizat baza aeriană Al Udeid. Este cea mai mare bază militară a SUA din Orientul Mijlociu, găzduind aproximativ 10.000 de soldați.
Iar Iranul a confirmat că a atacat baza aeriană americană Al Udeid din Qatar. Anunțul a fost făcut la televiziunea publică.
- SUA se așteaptă ca riposta iraniană împotriva forțelor americane să aibă loc în curând
- Iranul jură răzbunare. Și ar putea decide că uciderea americanilor e cea mai bună ripostă
Ulterior, Ministerul Apărării din Qatar a declarat că atacul cu rachete a fost interceptat, fără a fi înregistrate victime. Nu precizează, deocamdată, numărul sau tipul de rachete folosite de iranieni.
Qatarul a a spus că este vorba despre o ''încălcare flagrantă'' a suveranității sale, transmite Reuters.
”Exprimăm condamnarea fermă de către statul Qatar a atacului asupra bazei aeriene Al-Udeid de către Corpul Gardienilor Revoluției Iranian, pe care îl considerăm o încălcare flagrantă a suveranității și a spațiului aerian ale statului Qatar, precum și a dreptului internațional”, a declarat purtătorul de cuvânt al MAE qatarez, Majed Al-Ansari, într-un comunicat.
Guvernul de la Doha a mai comunicat că își rezervă dreptul de a da un răspuns.
”Qatarul își rezervă dreptul de a răspunde direct, într-o manieră proporțională, la amploarea acestei agresiuni flagrante și în concordanță cu dreptul internațional”, indică același comunicat.
Trump a ştiut dinainte de atac
Președintele american Donald Trump a declarat că Iranul a anunțat Statele Unite înainte de a lansa o salvă de rachete asupra bazei militare americane Al Udeid din Qatar, ceea ce, potrivit republicanului, a făcut posibil ca nicio viață să nu fie pierdută, informează Reuters.
”Sunt încântat să raportez că NICIUN american nu a fost rănit și că nu s-a făcut aproape nicio pagubă. Dar cel mai important este că iranienii s-au 'răcorit' și, sperăm, nu va mai exista URÔ, a scris Trump într-o postare pe platforma sa Truth Social.
”Vreau să mulțumesc Iranului pentru că ne-a anunțat din timp, ceea ce a făcut posibil ca nicio viață să nu fie pierdută și ca nimeni să nu fie rănit”, a continuat el.
Președintele american a precizat că nici în rândurile cetățenilor Qatarului nu s-au înregistrat morți sau răniți.
”Poate că Iranul poate trece acum la pace și armonie în regiune și voi încuraja cu entuziasm Israelul să facă același lucru”, a adăugat Trump.
Spații aeriene închise
Luni, autoritățile din Qatar au decis să închidă temporar spațiul aerian. Decizia a fost luată după ce oficialii din SUA și Marea Britanie și-au avertizat cetățenii din Qatar să se adăpostească.
SUA a declarat că avertismentul este emis „din precauție”, iar Qatarul a spus că sfatul nu reflectă situația de pe teren.
Totuși, autoritățile din Qatar și-au închis temporar spațiul aerian, a confirmat Ministerul de Externe, potrivit Sky News.
Ministerul a mai spus că măsura a fost luată pentru a asigura siguranța rezidenților și a vizitatorilor.
Decizia a fost luată în contextul în care Iranul a repetat amenințările privind riposta împotriva SUA după atacurile asupra amplasamentelor nucleare iraniene.
Și Bahrainul, stat din Golf care găzduieşte cartierul general al Flotei a 5-a a SUA, a anunţat luni că suspendă temporar zborurile în spaţiul său aerian.
Ministerul de Interne din Bahrain a îndemnat locuitorii să evite să conducă pe drumurile principale „pentru siguranţa publică”, spunând că acestea ar trebui să fie păstrate pentru uz oficial.
Iranul a ameninţat că se va răzbuna pe Statele Unite după ce bombardierele americane au lansat la sfârşitul săptămânii bombe antibuncăr asupra instalaţiilor nucleare subterane ale ţării, în timp ce preşedintele Donald Trump a menţionat deschis posibilitatea răsturnării guvernului iranian.
Doi oficiali americani au declarat că Washingtonul evaluează că Iranul ar putea efectua în curând atacuri care să vizeze forţele americane din Orientul Mijlociu, deşi SUA caută încă o soluţie diplomatică prin care Teheranul să renunţe la orice represalii.