România captivă între junk și două nuci tari. Cum era cu glonțul Simion?

România captivă între junk și două nuci tari. Cum era cu glonțul Simion?
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Nicuşor Dan a fost votat de frică… de frica de extremism, de frica de Rusia, dar mai ales de frica de haos şi junk. Junk financiar la care ar fi ajuns România, din cauza lipsei de încredere internaţională pe care ar fi adus-o o preşedinţie Simion.

A trecut mai mult de o lună de la alegerile după care mai bine de jumătate de Românie a răsuflat uşurată că i-a trecut glonţul pe la ureche.

Evident că nimeni nu se aştepta să fie uşoară o negociere cu PSD. Suit pe caii mari ai forţei din Parlament (întărită recent şi cu ceva oaste de strânsură de la SOS şi POT), PSD se pare că a reuşit să îşi impună rotativa mult visată şi ar fi acceptat majorarea TVA – o măsură dureroasă mai ales pentru electoratul său de bază, lipsit de posibilităţi financiare, care va fi cel mai grav afectat de toate scumpirile ce vor da năvală de la 1 iulie, la care se mai adăuga şi creşterea TVA.

Cei 72 de lei anunţaţi ca ajutor de curent sunt frecţie la picior de lemn, la ce se anunţă că vine. Iar puterea de cumpărare a acestui electorat este deja foarte jos. Dar PSD s-a văzut cu sacii în căruţă şi a zis OK, hai, fie şi Guvern Bolojan, al cărui fan nu e niciun pesedist.

Şi ce a urmat? Blocaj neaşteptat între Nicuşor Dan şi Bolojan - PNL - primul şi principalul său susţinător în campania electorală.

Două nuci tari s-au lovit de TVA ieri la Cotroceni şi o ţară întreagă asistă consternată la ceea ce nu credea că va vedea vreodată... Dacă NU iese Simion preşedinte, nu?

Pe surse se vorbeşte de aducerea Ancăi Dragu de la Chişinău, care să fie premier de sacrificiu şi să adopte măsurile dorite de preşedinte. Dar sunt acestea suficiente? A calculat greşit pragmaticul Bolojan şi se poate salva vistieria şi fără majorarea TVA?

Țara fără frâne: cum ne ducem spre junk

Ce trebuia să se întâmple azi? Consiliul miniștrilor de Finanțe din Uniunea Europeană (EcoFin) urmează să avizeze recomandarea Comisiei Europene potrivit căreia România nu a luat măsuri eficiente pentru reducerea deficitului bugetar, deși se află deja în procedură de deficit excesiv.

Şi asta în condiţiile în care Comisia Europeană a transmis clar că măsurile de ajustare bugetară trebuie adoptate prin lege sau ordonanță și trimise la Bruxelles până cel târziu pe 30 iunie, pentru a putea fi analizate de comisiile tehnice ale UE.

O evaluare pozitivă la următoarea reuniune EcoFin din 8 iulie (ultima înainte de pauza de vară) ar ajuta România să evite sancțiuni și să obțină o poziționare favorabilă în evaluările agențiilor de rating din august și septembrie.

Un mesager cu greutate de la Bucureşti trebuia să pună azi pe masa EcoFin lista asumată de măsuri pentru ajustarea fiscală, care să ne scape de junk şi incapacitate de plată (Dacă ajungem la junk, statul nu se mai poate împrumuta pentru pensii şi salarii).

Dar la reuniunea crucială de la Bruxelles România este reprezentată doar de un secretar de stat din Ministerul Finanțelor, după ce ministrul Tanczos Barna a decis să nu se ducă pentru că... nu va mai fi ministrul Finanțelor în următorul guvern.

Firesc de altfel din partea unui lider UDMR, care s-a văzut că i s-a luat ministerul avizator, în ciuda poziţiei ferme de susţinere a lui Nicuşor Dan. UDMR l-a sprijinit pe actualul preşedinte inclusiv împotriva poziţiei lui Viktor Orban, care astfel datorită lui Kelemen Hunor s-a văzut nevoit să îl lase din braţe pe Simion.

Haosul perfect

Colac peste pupăză, tot de astăzi, miniștrii guvernului interimar au... expirat. Potrivit Constituției, mandatul interimar e de maximum 45 de zile și expiră pe 20 iunie. Ce-i drept, premierul interimar poate sta în funcție până când e desemnat un nou șef de guvern, doar că... rămâne singur la Palatul Victoria? Nimeni nu a ieşit să ne explice cum se poate aşa ceva şi ce urmează.

Deja unele voci aduc în discuţie anticipatele. Şi nu sunt din tabăra extremistă.

Evident că o promisiune încălcată ar da prost. Dar haosul şi orgoliul nu pot să coste mai mult? Cine iese întărit? Fix PSD. Ca să nu mai vorbim de tabăra "suveranistă", când toată ţara intră în vrie fără pachet fiscal, fără premier desemnat şi fără nicio perspectivă.

Cum am ajuns aici? Unde sunt luciditatea matematică şi pragmatismul ardelenilor?

La ce bun că nu a ieşit Simion? Singurul bau-bau de care am scăpat e Rusia?

Şi pentru cât timp?


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇