Președintele american Donald Trump a părăsit mai devreme summitul G7 din Canada, în contextul tensiunilor crescânde din Orientul Mijlociu, a anunțat Casa Albă.
Deși oficialii americani au invocat motive legate de situația din Iran și Israel, natura exactă a urgenței rămâne învăluită în mister. Mai ales după ce Trump l-a contrazis public pe Emmanuel Macron, spunând că plecarea sa are „motive mult mai mari” decât un simplu acord de încetare a focului.
Summitul G7 din Kananaskis, Canada, s-a desfășurat până acum într-un climat tensionat, marcat de divergențe majore între liderii prezenți. Conflictul Israel-Iran și războiul din Ucraina au polarizat pozițiile, iar susținerea manifestă a lui Trump față de Vladimir Putin a agravat disensiunile, arată Reuters.
Liderul de la Casa Albă a afirmat că excluderea Rusiei din fostul G8 a fost o „mare greșeală” și a insinuat că invazia Ucrainei din 2022 ar fi fost evitată dacă Putin ar fi fost păstrată în cercul marilor puteri economice.
Înainte de plecare, Trump a reafirmat că Putin comunică doar cu el și nu cu ceilalți lideri occidentali, sugerând că doar prin el se poate evita escaladarea conflictului cu Rusia.
Macron anunță un posibil armistițiu, Trump dezminte
După plecarea lui Trump, președintele francez Emmanuel Macron a declarat că liderul american a prezentat o „ofertă pentru o încetare a focului între Israel și Iran”, afirmând că retragerea prematură a acestuia ar putea contribui la calmarea situației.
Trump a reacționat dur pe rețeaua sa Truth Social. „Președintele francez Emmanuel Macron, care căuta publicitate, a spus în mod eronat că am părăsit summitul G7 din Canada pentru a mă întoarce la Washington și a lucra la un acord de «încetare a focului» între Israel și Iran”, a scris el.
„Greșit! Habar n-are de ce sunt acum în drum spre Washington, dar cu siguranță nu are nicio legătură cu un armistițiu. Mult mai grav decât atât. Intenționat sau nu, Emmanuel greșește întotdeauna. Rămâneți pe fază!”, a continuat Trump.
A picat și întâlnirea Trump-Zelenski
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski urmează să ajungă în cursul zilei de marți la reuniunea G7 din Canada. Aici, el spera să aibă o întâlnire cu Donald Trump în care să discute despre achiziţia de material militar din SUA.
În contextul plecării intempestive a liderului de la Casa Albă, discuția nu va mai avea loc.
Lipsa unui consens clar
În ciuda neînțelegerilor, liderii G7 au emis un comunicat comun în care susțin Israelul și condamnă Iranul drept „sursă de instabilitate” în regiune. Declarația cheamă la detensionarea situației și la o soluție care să includă o încetare a focului și în Gaza.
Deși Trump a fost de acord cu acest mesaj, lipsa unei poziții comune ferme privind Ucraina și sancțiunile împotriva Rusiei a diminuat impactul întâlnirii.
În lipsa lui Trump, inclusiv viitorul comunicatelor oficiale ale summitului este incert. Surse diplomatice citate de Reuters spun că SUA nu au aprobat niciunul dintre documentele pregătite privind migrația, inteligența artificială sau mineralele strategice.
Canada a renunțat chiar la ideea unui comunicat final comun, de teama unei situații similare cu cea din 2018, când Trump a retras sprijinul american după ce a părăsit summitul din Quebec.