Magistrații sunt cei mai afectați de legea impozitării pensiilor speciale, urmați de cei din sistemul aeronautic civil și cei care au lucrat în Curtea de Conturi, declarat, sâmbătă, ministrul Muncii, Violeta Alexandru.
Ministrul Muncii, Violeta Alexandru, a declarat, sâmbătă, la România TV că 25% din pensia celor care încasează acum pensii speciale se bazează pe contributivitate, iar restul este din bugetul de stat.
Avocatul Poporului a atacat la CCR impozitarea pensiilor speciale. Și Înalta Curte o va face
„Singura excepție pe care o văd în această privință este pensia militarilor, care are un istoric al ei, într-adevăr, încă din vremea lui Cuza. Are un mod de calcul aparte și care în mod evident trebuie să fie exceptată de la orice discuție pe care o facem în general cu privire la pensiile speciale.
Eu rămân la părerea că aceasta este singura categorie. Sigur, Parlamentul este suveran, dar este singura categorie care trebuie exceptată”, a spus Alexandru.
Aplicarea legii când ea va fi promulgată va duce la impozitarea uzuală de 10% pentru tot ce depășește 2.000 RON, iar pentru diferență, atâta vreme cât sare de 7.000 RON se va aplica procentul de 85%.
„Cei mai afectați vor fi cu siguranță magistrații, judecătorii și procurorii. Aici pensiile se duc și la 19.000 RON. Eu nu judec, e ușor să comentezi fără să ții cont de incompatibilitățile acestora, dar se ajunge la un consum al pensiilor în acest domeniu până la 19.000 RON. După această categorie vine personalul aeronautic civil, cu aproximativ, în medie, 11.000 RON, cei care au lucrat la Curtea de Conturi, cu 8.000 RON”, a mai spus ministrul Muncii.
Impozitarea pensiilor speciale. Câţi militari au pensie de peste 7.000 de lei
Violeta Alexandru a precizat că în sistemul public de pensii, pensia pe care o poate vedem în sistem ca fiind pe bază de contributivitate este undeva de maxim 8.000 - 8.500 RON.
„Acesteia dacă i se aplică procentul de 85% la diferența dintre 7.000 și 8.000 sau 8.500... n-ar fi foarte rău. Problema se pune într-adevăr la aceste categorii care au avut după părerea mea acces la decizii cu instrumentele specifice campaniilor de convingere a decidenților și care au beneficiat de legi speciale, dar care, repet, nu se bazează pe criteriul contributivității așa cum ar fi normal”, a afirmat ministrul Violeta Alexandru.
Potrivit ministrului, pensiile speciale în sine nu reprezintă, totuși, un procent major din tot bugetul anual pentru pensii. Este vorba de 1,3 miliarde din cele 82 de miliarde, însă, spune Alexandru, „trebuie să primeze principiul corectitudinii: (...) primești pensie pentru cât contribui, altminteri este injust pentru cei cărora le ceri să continue să lucreze”.