România vrea să producă împreună cu SUA muniție de artilerie și pentru tancurile Abrams

România vrea să producă împreună cu SUA muniție de artilerie și pentru tancurile Abrams
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

România intenționează să producă în colaborare cu SUA muniții la standarde NATO. Ministrul Economiei, Bogdan Ivan, a semnat scrisorile de solicitare pentru coproducţia de muniţie cu Statele Unite ale Americii, fiind vizată muniţia pentru tancurile Abrams şi de artilerie.

Bogdan Ivan, ministrul Economiei, a semnat, miercuri, Scrisorile de Solicitare (Letter Of Request) pentru Scrisori de Ofertă şi Acceptare (Letter of Offer and Acceptance), prin care România şi Statele Unite vor consolida capacităţile de producţie în domeniul apărării.

”Prin aceste proiecte de coproducţie de muniţii la standarde NATO, creştem forţa industriei de apărare româneşti. România şi Statele Unite împărtăşesc valori şi principii comune. Odată cu implementarea Centrului European de Excelenţă pentru Muniţie NATO, vom consolida poziţia României ca pilon de securitate şi furnizor de capabilităţi strategice în regiune.

Pe baza acestui parteneriat economic şi militar cu Statele Unite, vom putea dezvolta atât producţia, cât şi capacităţile de testare, omologare şi calificare”, a precizat Bogdan Ivan.

Scrisorile de Solicitare includ potențiala coproducție atât a proiectilelor de artilerie standard NATO de 155 milimetri, cât și a muniției pentru tancuri NATO de 120 milimetri.

Proiectele fac parte dintr-un împrumut pentru finanțare militară externă în valoare de 920 de milioane de dolari, acordat României în septembrie 2024 de Departamentul de Stat, se mai precizează în comunicatul citat de Agerpres.

Ambasada SUA: Un pas esențial pentru consolidarea parteneriatului strategic

Ambasada Statelor Unite ale Americii a salutat, miercuri, semnarea de către Ministerul român al Economiei a două scrisori de solicitare (LOR) pentru scrisori de ofertă și acceptare (LOA) în vederea explorării modalităților prin care SUA și România pot consolida capacitățile de producție în domeniul apărării.

Potrivit unui comunicat al Ambasadei SUA, citat de Agerpres, scrisorile de solicitare pentru coproducția de muniție pentru tancurile Abrams și de muniție de artilerie reprezintă un prim pas "esențial" în dezvoltarea capacității de producție internă a României.

"Implementarea cu succes a acestui tip de proiecte de coproducție dezvoltă capacități în întreaga regiune și consolidează parteneriatul nostru strategic bilateral. Această coproducție va securiza lanțul de aprovizionare pentru NATO, Statele Unite și România, făcând America și aliații noștri mai siguri", a declarat însărcinatul cu afaceri al SUA, Michael Dickerson.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇