SUA confirmă: Vicepreședintele AUR Marius Lulea a semnat contractul de lobby de 1,5 milioane de dolari. USR cere verificări

SUA confirmă: Vicepreședintele AUR Marius Lulea a semnat contractul de lobby de 1,5 milioane de dolari. USR cere verificări
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Departamentul de Justiție al Statelor Unite a publicat un document care confirmă oficial implicarea partidului AUR într-un contract de lobby încheiat cu firma BGR Government Affairs din Washington.

Documentul conține, în premieră, semnătura vicepreședintelui executiv AUR, Marius Lulea, care validează acordul semnat pe 31 martie.

Informația, publicată de G4Media, vine la aproape o lună după ce contractul a ieșit la iveală pentru prima dată. În el figura doar semnătura reprezentantului american Daniel Delnero.

La momentul apariției inițiale a contractului în presă, AUR a respins ferm existența oricărui acord cu firma americană, acuzând dezinformare. Partidul a susținut că nu a semnat niciun contract și că nu a virat nicio sumă către entități din SUA.

Mai mult, AUR a formulat o plângere penală la DIICOT împotriva G4Media, acuzând site-ul de „comunicare de informații false”.

document lulea fiti G4 Sursa Departamentul de Just
Foto: G4 Media / Departamentul de Justiție al Statelor Unite

BGD: Contractul nu a produs efecte

Întrebat anterior despre plățile sau serviciile prestate în baza acordului, Daniel Delnero, reprezentantul BGD, a transmis că „nu au existat plăți între noi și AUR sau persoane afiliate”.

Totodată, el a subliniat că firma nu a facilitat apariții în presă pentru AUR, deoarece contractul „nu a intrat încă în vigoare”.

Pe 26 aprilie, AUR a extins atacurile la adresa mass-media, depunând o sesizare penală împotriva televiziunilor Antena3 și România TV, invocând articolul 404 din Codul Penal privind comunicarea de informații false. Însă, potrivit articolului 268 din Codul Penal, sesizarea voită a autorităților cu informații nereale poate constitui, la rândul său, o infracțiune de „inducere în eroare a organelor judiciare”.

Simion, promovat în presa radicală americană

În paralel, liderul AUR, George Simion, a avut mai multe apariții în media americană radicală, inclusiv la conspiraționistul Alex Jones, ideologul MAGA Steve Bannon, influenceri precum Jack Posobiek și jurnalistul Tucker Carlson.

Într-o declarație publică recentă, Simion a mulțumit administrației americane pentru excluderea României din programul Visa Waiver - o decizie oficializată pe 2 mai, cu doar două zile înainte de primul tur al alegerilor prezidențiale.

USR cere verificări

USR solicită de urgență un control al Curții de Conturi și al Autorității Electorale Permanente asupra cheltuielilor partidului AUR.

„Este absolut inacceptabil ca un partid finanțat din bani publici să cheltuie milioane de dolari pentru a face lobby împotriva propriei țări. Este o palmă dată tuturor românilor. Cerem explicații urgente de la conducerea AUR și solicităm autorităților competente să investigheze sursa acestor fonduri”, a declarat liderul deputaților USR Ionuț Moșteanu.

USR solicită explicații publice de la liderii AUR George Simion și Marius Lulea cu privire la acest contract. USR vrea să știe care este sursa exactă a celor 1,5 milioane de dolari alocate contractului de lobby, dacă a fost folosită subvenția de la bugetul de stat pentru finanțarea acestui contract și ce teme și mesaje au fost promovate în numele României și cu ce scop.

„USR consideră că transparența totală în cheltuirea fondurilor publice și a finanțărilor politice este esențială într-o democrație sănătoasă. Acest episod este o dovadă în plus că AUR nu urmărește interesele cetățenilor români, ci o agendă toxică și periculoasă”, este concluzia reprezentanților USR.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇