Analistul financiar Cristi Tudorescu prezintă scenariile economice care ne așteaptă după alegeri, în funcție de câștigătorul din turul doi.
Potrivit acestuia, faptul că paritatea leu/euro s-a stabilizat în zona 5.1 lei înseamnă și că piețele financiare cred că Nicușor Dan are șanse de câștig. Altfel, cursul ar fi continuat derapajul către 5.5 lei în câteva săptămâni, scrie Cristi Tudorescu, pe Facebook.
- Românii au mai puțini bani la Pilonul II și III de pensii. Profitul din primele 3 luni s-a spulberat după primul tur de alegeri
- Finanțele au ce împrumuta din bănci: miliardele de euro cu care a intervenit BNR. Investitorii așteaptă rezultatul alegerilor
- BNR a cheltuit 6 miliarde de euro pentru a ține în frâu leul, după victoria lui George Simion în primul tur
Iată variantele prezentate de analistul financiar, în funcţie de rezultatul alegerilor:
George Simion președinte
- Curs euro > 5.5 RON în câteva săptămâni
- Dobânzile la care se împrumută statul român devin nesustenabile
- Nivelul de trai coboară -10 - 15% în EUR
- Sumele blocate sau întârziate din PNRR vor rămâne în continuare blocate, conform celor mai recente informații peste 13 miliarde de euro => deficite bugetare suplimentare
- Salariile și pensiile pot fi menținute în RON, ca să nu fim în logica din 2010, dar inflația va fi > 10%, în principal ca efect al deprecierii monedei.
- Creșteri semnificative de taxe în următoarele 6 luni, lucru neadmis public într-o primă fază
Nicușor Dan președinte
- Curs euro 5.1 - 5.15 RON, ceea ce vedem deja
- Dobânzile la care se împrumută statul revin la nivelurile de acum câteva săptămâni
- Nivelul de trai scade cu 2-3% în EUR
- Pentru echilibrarea bugetului vor fi ajustate cheltuieli și va fi necesară o creștere marginală de taxe, similară cu cea de la începutul acestui an
- Nefiind timp să se aștepte efectul scăderii cheltuielilor, unele taxe vor crește din iulie
- Sumele blocate din PNRR pot fi deblocate, însă nu știm când
- Salariile vor putea fi menținute în RON, iar inflația < 5% pe următoarele 12 luni.

Foto: Facebook/Cristi Tudorescu
După primul tur al alegerilor prezidențiale, câștigat de liderul AUR George Simion, leul s-a depreciat puternic în fața monedei europene.
Până joi am avut trei zile de record negativ, cu un nivel maxim de 5.1222 lei, după ce miercuri euro era cotat la 5,0991 lei, marți la 5,0378 lei, iar luni la 4,9775 lei.
Abia vineri euro s-a oprit din creşterea accelerată, fiind cotat de Banca Națională a României la 5,1165 lei.