Tot profitul făcut de Pilonul 2 și 3 de pensii în primele trei luni ale anului s-a spulberat într-o singură săptămână, după primul tur de alegeri.
Sumele au scăzut cu 5 miliarde de lei, conform calculelor făcute de specialiști citați de Știrile ProTV. Asta înseamnă o pierdere medie de 600 de lei pentru fiecare dintre cei 9 milioane de români, care contribuie la aceste fonduri.
- Finanțele au ce împrumuta din bănci: miliardele de euro cu care a intervenit BNR. Investitorii așteaptă rezultatul alegerilor
- BNR a cheltuit 6 miliarde de euro pentru a ține în frâu leul, după victoria lui George Simion în primul tur
„Dacă ne uităm la primul trimestru al acestui an, unde avem un profit de 3,6 miliarde de lei, în prima săptămână de după turul I al alegerilor s-au evaporat undeva la 5 miliarde de lei, adică efectiv s-a dus tot profitul din primul trimestru şi suntem pe minus, pe pierdere, atât la Pilonul 2, cât și la Pilonul 3.
Banii noștri din Pilonul 2 și 3, deci banii din sistemul de pensii private, sunt investiți în mod continuu pe piețele financiare, iar aceste piețe financiare sunt foarte sensibile și reacționează imediat la orice eveniment negativ din viața politică”, a declarat George Moț, fondator platformă pensii private.
La Pilonul 2 de pensii, unde sunt șapte fonduri diferite, scăderile înregistrate într-un cont mediu variază de la 358 de lei până la 824 de lei.
Iar la Pilonul 3, scăderile sunt cuprinse între 81 de lei și 308 lei.
Cei care sunt acum în activitate și contribuie la Pilonul 2 și 3 vor recupera impactul negativ. Dar pentru cele câteva mii de români care au ieșit la pensie chiar în această perioadă, pierderea este efectivă, pentru că la plata pensiilor au observat că au pierdut între 700 și 1.068 de lei din pensie într-o singură lună.