Premierul israelian Benjamin Netanyahu a promis marți că va acționa până la victorie în războiul din Gaza, la începutul ceremoniilor anuale de comemorare a soldaților căzuți pentru apărarea Israelului
”În numele celor dispăruți și în onoarea lor, ne vom continua misiunea până la victorie, inclusiv întoarcerea tuturor ostaticilor noștri” deținuți încă pe teritoriul palestinian de la atacul lansat de Hamas la 7 octombrie 2023, a afirmat premierul Benjamin Netanyahu într-o înregistrare video difuzată de biroul său, relatează AFP.
”Forța vitală a poporului nostru va triumfa asupra asasinilor blestemați care ne-au atacat cu o cruzime îngrozitoare”, a adăugat el.
Benjamin Netanyahu a făcut aceste declarații la începutul ceremoniilor prilejuite de Ziua Memorialului, în ajunul celei de-a 77-a aniversări de la crearea statului Israel, în timp ce războiul împotriva mișcării islamiste palestiniene Hamas a intrat în cea de-a 19-a lună, iar negocierile pentru eliberarea ostaticilor deținuți în Gaza sunt în prezent în impas.
La 20:00 (17:00 GMT), sirenele au sunat în toată țara pentru tradiționalul minut de reculegere ținut în această zi de omagiu adus soldaților căzuți pentru apărarea Israelului și victimelor atentatelor, notează AFP.