Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, afirmă, despre consumul energetic din ziua de Paşte, aflat la un minim istoric, că vestea bună este că nu a fost „deloc nevoie” să fie redusă producţia la Cernavodă. De asemenea, el mulţumeşte prosumatorilor care au făcut un „gest civic” oprindu-şi invertoarele pentru a nu afecta nivelul de tensiune din reţelele de distribuţie.
„Aşa cum am anunţat, astăzi şi mâine avem o situaţie specială în sectorul energetic, cu un consum minim istoric în timpul zilei, în jurul valorii de 2500MW. De ce? Pentru că sunt sărbătorile pascale pentru toţi credincioşii ortodocşi şi catolici, mare parte din activitatea economică este oprită şi mulţi români se bucură de vremea frumoasă, prin activităţi în aer liber”, spune Sebastian Burduja, într-o postare pe Facebook.
El spune că specialiştii din domeniul energetic s-au pregătit cu măsuri speciale, în condiţiile în care în prima zi de Paşte, la ora 14:00, s-a înregistrat o producţie redusă la 2836MW, cu un export mic, de 276MW.
„De ce e atât de mic? Pentru că nu doar în România e Paştele - consumul mic din întreaga regiune înseamnă că cererea de energie electrică pentru export este foarte redusă. România are un mix energetic echilibrat şi flexibil, aşa cum dovedesc datele de mai jos.
Am produs la ora 14:00 doar 272MW în hidrocentrale, 222MW din cărbune, 179MW în centrale pe gaz şi 15MW în centralele eoliene. Toate acestea sunt niveluri foarte mici, conform măsurilor pe care le-am luat în comandamentul energetic.
Vestea bună este că nu a fost deloc nevoie să reducem producţia în unităţile 1 şi 2 de la Cernavodă, pe tot parcursul zilei de astăzi acestea livrând peste 1300MW energie în bandă. Ponderea energiei nucleare în total producţie a ajuns până aproape de 50%, o altă premieră a acestei zile”, a explicat Sebastian Burduja.
Ministrul a adăugat că, întrucât este o zi senină, producţia parcurilor solare a fost şi de peste 700MW, căreia se adaugă energia produsă de prosumatori.
„Unii dintre ei au ales să facă astăzi un gest civic şi au oprit invertoarele, pentru a nu afecta nivelul de tensiune din reţelele de distribuţie. Le mulţumesc şi îmi exprim respectul pentru toţi cei care au făcut asta”, a mai spus Burduja.
Oficialul mai spune că România a demonstrat şi astăzi că are „un mix energetic echilibrat, flexibil, care poate face faţă situaţiilor extrem de dificile, adaptându-se unor condiţii cu totul aparte (consum minim istoric, producţie mare distribuită la prosumatori etc.)”.
„Monitorizăm activ situaţia şi în orele şi zilele ce vin. Şi ziua de mâine rămâne sensibilă, dar la acest moment putem spune că există toate premisele să depăşim fără nicio problemă perioada consumului mic de pe parcursul sărbătorilor pascale”, își încheie ministrul postarea.