A fost rebotezat iepurașul de Paște în Germania?

A fost rebotezat iepurașul de Paște în Germania?
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Unii utilizatori de social media, inclusiv un politician de extremă dreapta, se plâng că iepurașul de Paște din ciocolată a fost redenumit pentru a evita referirea la sărbătoarea creștină. DW a verificat faptele.

În fiecare an, pe măsură ce se apropie celebrarea Învierii, rețelele sociale sunt pline de postări indignate la adresa unor companii, politicieni, instituții sau indivizi care ar evita cu bună știință cuvântul ”Paște” pentru a minimiza esența religioasă a sărbătorii creștine. Scopul acestora ar fi să nu ofenseze persoanele non-creștine.

Nici anul acesta nu face excepție. În Germania a izbucnit o dezbatere despre tradiționalul iepuraș de Paște din ciocolată (Osterhase), care, conform unor utilizatori de pe rețelele sociale, ar fi fost redenumit în marile supermarketuri ”iepuraș așezat” (Sitzhase).

Au fost redenumiți iepurașii de Paște?

Afirmație: ”Iepurașul așezat înlocuiește iepurașul de Paște”, a scris Johann Martel, deputat în Parlamentul federal (Bundestag) din partea partidului populist de extremă dreapta Alternativa pentru Germania (AfD).

72261396_906

Postarea lui de pe rețeaua X a fost vizualizată aproape de 200.000 de ori. Afirmațiile lui Martel sunt în ton cu discursul rasist și islamofob al formațiunii AfD, care susține că Germania devine tot mai musulmană și tot mai puțin creștină.

Verificarea faptelor DW: Fals!

Este adevărat că lanțul german de supermarketuri Lidl vinde un iepuraș de ciocolată numit Sitzhase (iepuraș așezat), produs de brandul propriu Favorina, sau cel puțin îl vindea. Dar același discounter are la raft multe alte produse cu tematica Paștelui.

lidl-sitzhase

O ofertă pe care DW a găsit-o online, atât în Germania cât și pe site-ul din Elveția al comerciantului, poartă denumirea ”Osterhase sitzend mit Schleife” (iepuraș de Paște așezat cu fundiță). O căutare în arhivă indică, însă, că în prezentarea web originală produsul era numit ”Sitzhase mit Schleife” (iepuraș așezat cu fundiță).

Lidl a explicat pentru postul public german de televiziune ARD că descrie unii iepurași de ciocolată din Germania ca ”iepurași așezați” pentru ”a-i distinge clar de alte produse”. Clienții ”vor găsi și produse care folosesc termenul de iepuraș de Paște”, se arată în comunicarea magazinului.

De altfel, în preajma sărbătorilor de Paște, Lidl vinde o întreagă colecție dedicată: figurine decorative din ceramică și paie și produse de patiserie ”Osterhase” (iepuraș de Paște), un ”Osterkranz” (coroniță de Paște), ”Oster-Berliner” (gogoși de Paște), ”Osterei-Pralinen” (praline în formă de ouă de Paște), ”Osterstrauss” (buchet de flori de Paște), ”Osterkorb” (coș de Paște) și o gamă de ciocolată cu denumirea ”Ostermischung” (amestec de Paște).

Lanțul concurent de supermarketuri, Aldi, oferă și el un ”Sitzhase” (iepuraș așezat) dar și un ”Stehhase” (iepuraș în picioare). În plus, Aldi vinde și un ”Kinder-Osterhase” (iepuraș de Paște pentru copii) și ”Mini-Ostereier” (mini ouă de Paște) într-un ”Oster-Sortiment” (colecție de Paște) care include și diverse alte ”Oster-Süssigkeiten” (dulciuri de Paște).

Branduri cu tradiție, denumiri vechi

Nu este o noutate: supermarketurile și brandurile germane bine cunoscute folosesc de decenii denumiri alternative pentru iepurașii de ciocolată de Paște.

Milka, de exemplu, produce încă din 1973 celebrul ”Schmunzelhase” (iepurașul zâmbăreț), în timp ce faimosul ”Goldhase” (iepurașul auriu) cu un clopoțel la gât de la chocolatierul elvețian Lindt există încă din 1952.

image

De fapt, un comerciant din orașul Ahaus din nord-vestul Germaniei publica, într-un ziar local din 1938, o reclamă la produsele pe care le vinde, printre care un ”Sitzhase” (iepuraș așezat) alături de ”Vollmilchhasen” (iepurași de ciocolată cu lapte) și ”Osterschokolade” (ciocolată de Paște).

Ce legătură au iepurașii de ciocolată cu Paștele?

”În două săptămâni este Paștele – sau poate festivalul iepurașului așezat?” a scris un utilizator X revoltat, urmărit de peste 24.500 de conturi, între care cel al liderului AfD, Alice Weidel. În comentarii se pune accentul pe legătura dintre iepurașul de Paște și credința creștină în Iisus, fiul lui Dumnezeu, înviat în Duminica Paștelui.

Învierea lui Iisus, descrisă în Biblie, este una dintre cele mai importante date din calendarul creștin. Au iepurașii de ciocolată legătură directă cu acest eveniment?

Iepurii, ai căror pui se nasc preponderent primăvara, au fost de multă vreme asociați cu fertilitatea și viața nouă, încă de pe vremea străvechilor tradiții păgâne, sugerează o cercetare a radiodifuzorului public britanic BBC.

Iar potrivit site-ului educațional History.com, ce aparține companiei media A&E Television Networks, imigranții germani din secolul al XVIII-lea au luat cu ei în America de Nord ”tradiția iepurașilor care aduc ouă”, iepurași pe care i-au numit ”Osterhase”.

Matt Ford


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇