Ilie Bolojan nu vrea să cerem focoase nucleare ca Polonia. Ce avem e suficient

Ilie Bolojan nu vrea să cerem focoase nucleare ca Polonia. Ce avem e suficient
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Preşedintele interimar, Ilie Bolojan, a declarat, vineri, că pentru fiecare ţară este importantă securitatea şi siguranţa ei, dar consideră că România nu ar trebui să ceară în acest moment amplasarea de focoase nucleare. ”Ce avem în momentul de faţă, prezenţă militară, planuri de apărare NATO sunt suficiente”, afirmă preşedintele.

Ilie Bolojan a fost întrebat, vineri, într-o conferinţă de presă, dacă România ar trebui să ceară administraţiei americane amplasarea de focoase nucleare în ţara noastră, după modelul Poloniei şi a afirmat: ”Cred că pentru fiecare ţară este importantă securitatea şi siguranţa ei”.

”Ceea ce s-a făcut din acest punct de vedere în aceşti ani în România consider că este un lucru bun. Şi faptul că avem umbrela NATO deasupra noastră, că avem bazele militare ale aliaţilor americani şi europeni în ţara noastră, sunt condiţii care ne asigură o protecţie şi asigură o pace în România”, a mai declarat Bolojan.

Acesta crede că ”orice fel de formulă prin care flancul de est al NATO este consolidat este un lucru bun”.

”Cel puţin în situaţia de astăzi, cred că ceea ce avem, prezenţă militară, planuri de apărare NATO, sunt suficiente în momentul de faţă”, a mai declarat preşedintele interimar.

Preşedintele Poloniei, Andrzej Duda, aflat pe final de mandat, îndeamnă SUA, într-un interviu publicat joi de Financial Times, să transfere arme nucleare pe teritoriul polonez ca măsură de descurajare împotriva unei viitoare agresiuni ruseşti, o solicitare care va fi probabil percepută la Moscova ca fiind extrem de provocatoare.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇