Jandarmul ucis de coronavirus la 43 de ani nu credea că boala există și era împotriva măștilor

Jandarmul ucis de coronavirus la 43 de ani nu credea că boala există și era împotriva măștilor
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Jandarmul din Sibiu, care a murit la 43 de ani, infectat cu SARS-CoV-2, a fost coronasceptic până când s-a îmbolnăvit. Jandarmul posta pe pagina sa de Facebook mesaje prin care punea la îndoială virusul, însă după ce a ajuns în spital făcea apel la ceilalți să aibă grijă, că boala este foarte grea.

Bărbatul nu a crezut în virus până nu s-a îmbolnăvit. Obișnuia să posteze pe Facebook mesaje prin care punea la îndoială existența COVID-19 și chiar întreba câți bani pot fi luați pentru ca cineva să afirme că are coronavirus.

ADVERTISING

A naiba treabă, nu are COVID niciunul de la fabricile astea din Sibiu, săraci ați fost, săraci rămâneți” sau „Pentru cei cu creierul la ei viața merge înainte... pentru restul, mască...” ori „Cât de săraci sunteți, mă, să luați bani să ziceți că aveți corona?” – sunt doar câteva dintre mesajele postate de jandarmul de 43 de ani înainte de a se îmbolnăvi.

Ultimul mesaj de acest fel pe pagina sa de Facebook apare chiar în 20 octombrie, cu 3 zile înainte de a ajunge la spital, deși se pare că el deja stia că are virusul.

ADVERTISING

În 23 octombrie, jandarmul a fost internat, prin UPU, pe secția de Boli Infecțioase din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Sibiu.

În 25 octombrie, speriat de ceea ce i se întâmplă, jandarmul și-a făcut selfie de pe patul de spital și făcea apel la cei care au fost ca el și nu a crezut, spunând că boala e grea.

O boală mai grea ca acest covid cred că doar tratamentul de cancer îl întrece. Este o luptă groaznică. Protejați-vă cât puteți. Eu lupt de 5 zile și n-am câștigat nimic, încă în luptă cu boala!”, scria jandarmul.

ADVERTISING

A fost ultimul său mesaj. Deși a primit tratament conform protocolului și resurselor disponibile pe secția de Boli Infecțioase, evoluția bărbatului a fost una nefavorabilă, pacientul având afectare pulmonară masivă, confirmată de examinarea CT. În cursul serii de miercuri a suferit un stop cardio-respirator neresuscitabil.

Citește articolele zilei pe SpotMedia.ro:


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇